Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Producătorii agricoli vor primi restanțele…

Producătorii agricoli vor primi restanțele la subvenții pentru anul trecut până la 1 septembrie

Prim-ministrul Valeriu Streleț s-a întâlnit astăzi cu reprezentanții Asociației Producătorilor Agricoli din Căușeni, care anunțaseră că vor protesta dacă nu vor primi restanțele la subvențiile pentru anul trecut. Premierul le-a dat asigurări că aceste datorii vor fi achitate până la 1 septembrie curent.

„Prin acțiunile întreprinse de Guvernul pe care-l conduc, vom demonstra că ne dorim să continuăm dezvoltarea și modernizarea țării noastre. Avem nevoie de stabilitate și vom face tot posibilul pentru a recăpăta încrederea cetățenilor și a partenerilor de dezvoltare în R. Moldova”, a subliniat Valeriu Streleț.

Premierul a reiterat că susținerea agriculturii și investițiile în acest sector se regăsesc în Programul de activitate al Cabinetului de miniștri. Totodată, Valeriu Streleț a spus că-și dorește o comunicare permanentă cu producătorii agricoli, pentru a identifica problemele cu care aceștia se confruntă.

La rândul lor, reprezentanții fermierilor și-au anunțat decizia de a anula protestele anunțate anterior, menționând că dialogul este o soluţie mai productivă decât să iasă cu tractoarele în Piața Marii Adunări Naționale. Totodată, aceștia au afirmat că susțin acțiunile Guvernului, condus de Premierul Valeriu Streleț, și sunt deschiși pentru un dialog continuu.

Printre alte subiecte puse în discuţie cu membrii Asociației Producătorilor Agricoli din Căușeni s-au numărat accesul la credite avantajoase, mai multă transparență la repartizarea subvențiilor, majorarea fondului de subvenționare, dar și aprobarea pachetului de legi destinat să susțină sectorul agrar.

În ultimii patru ani, peste 15.000 de beneficiari au primit subvenţii în valoare de circa 2,2 miliarde de lei.