Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Primul caz de plagiat la…

Primul caz de plagiat la sesiunea de BAC 2018. Un elev, eliminat din sala de examen

Ghinion pentru un elev. Acesta a fost eliminat astăzi din sala de examen pentru că ar fi încercat să copieze. Candidatului îi vor fi anulate notele la toate probele de examen și va avea posibilitatea să susțină bacalaureatul doar peste un an. Potrivit Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, acesta este primul caz înregistrat în sesiunea de BAC din acest an.

„Este păcat ce s-a întâmplat. Recomandăm elevilor să nu mai încerce astfel de metode și să se bazeze pe cunoștințele pe care le au, pentru a susține examenul fără incidente și tentative de fraudare”, a menționat ofițerul de presă al Ministerului Educației, Ion Mischevca.

Deși este primul caz în care un elev a fost prins în timp ce copiază, testele mai multor candidați la examenul de BAC au fost anulate pe motiv că ar fi fost semnate sau marcate.

„Acești elevi urmează să vină la sesiunea suplimentară. Notele obținute la probele precedente rămân valabile. Pur și simplu au marcat cumva testele sau și-au scris numele”, a precizat Ion Mischevca.

Acesta a refuzat însă să ne de-a un număr al testelor anulate, precizând că este necesară o evaluare a cazurilor, iar la încheierea sesiunii de BAC vor fi oferite toate informațiile: „Sunt astfel de cazuri, dar nu foarte multe. Se întâmplă din neatenție”.

Astăzi, 15 iunie, s-a desfășurat proba la disciplina de profil din cadrul examenului de bacalaureat la care au participat peste 17.000 de candidați. Proba de profil la matematică a fost susținută de 8.549 candidați, 8.182 de candidați au susținut proba de profil la istoria românilor şi universală, 179 – pregătirea sportivă şi 424 – proba de profil Arte.

Următoarea probă din sesiunea curentă se va desfășura marți, 19 iunie. Candidații vor susține proba la solicitare din cadrul examenului de bacalaureat. Ultima probă a examenului de bacalaureat se va desfășura pe data de 22 iunie, iar rezultatele preliminare vor fi anunțate la data de 27 iunie.

Foto: monitorulcj.ro