Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Primăria Chișinău, despre apariția unor…

Primăria Chișinău, despre apariția unor insecte care ar provoca incomodități locuitorilor capitalei: „urmează să fie determinat pericolul asupra sănătății populației și metodele de combatere a acestor insecte”

Întreprinderea municipală „Asociația de Gospodărire a Spațiilor Verzi” din cadrul Primăriei Chișinău a venit cu precizări, în contextul apariției pe teritoriul municipiului a unor „insecte necunoscute, de dimensiuni mici, care provoacă incomodități cetățenilor”.

„Asociația de Gospodărire a Spațiilor Verzi s-a autosesizat asupra acestui subiect și a expediat demersuri către Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor și Institutul de Zoologie al Academiei de Științe a Moldovei, pentru a determina specia, aria de răspândire, pericolul asupra sănătății populației și metodele de combatere a acestor insecte”, anunță Primăria Chișinău.

Municipalitatea susține că doar în urma evaluării situației de către specialiști pot fi stabilite „măsuri eficiente de intervenție și de competența căror autorități depinde combaterea insectelor respective”.