Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Primăria Chișinău a reparat strada…

Primăria Chișinău a reparat strada pe care se află casa lui Dodon. Cum motivează pretorul sectorului Buiucani

La 2 august, Primăria municipiului Chişinău anunța că străzile V. Coroban și A. Xenopol din sectorul Buiucani au fost reabilitate. Pe cea de a doua își are locuința președintele R. Moldova, Igor Dodon, fapt care a trezit mai multe reacții în spațiul public.

Pretorul sectorului Buiucani, Vadim Brînzaniuc, susține că este vorba despre manipulare atunci când „se încearcă a induce ideea că respectivele căi de acces au fost reparate, deoarece în zonă ar locui șeful statului”.

„Personal, am insistat ca aceste străzi să intre în reparație, deoarece cred că este o rușine ca în anul 2019, în centrul sectorului, să avem căi de acces din piatră, precum erau aceste porțiuni de stradă. Aceste căi de acces erau incluse în Programul municipal de reparație a străzilor de fiecare dată, în ultimii 10 ani! Cu regret, lucrările erau amânate”, a scris acesta pe pagina sa de Facebook, adăugând în curând vor fi reparate și alte străzi, dar că nu cunoaște ce demnitari locuiesc acolo.

„Lucrările s-au desfășurat în perioada 22 iulie-2 august și au constat în așternerea unui nou strat de asfalt pe carosabil, precum și schimbarea bordurilor. Suprafața renovată constituie 1500 m², iar costul lucrărilor este de circa 900 de mii de lei. Intervențiile pe str. V. Coroban și str. A. Xenopol se înscriu în Programul municipal de întreținere a străzilor și au fost îndeplinite de Î.M. Exdrupo”, preciza Primăria în comunicatul de presă emis ieri.