Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Pompierii au inițiat controale în…

Pompierii au inițiat controale în toate localurile de pe teritoriul Pieței Centrale

Pompierii au inițiat ieri, 10 ianuarie, controale în toate localurile de pe teritoriul Pieței Centrale din Chișinău. În urma primelor verificări, mai mulți agenți economici s-au ales cu sancțiuni administrative.

Potrivit lui Liviu Mîrzenco, şeful adjunct al Direcţiei situaţii excepţionale a municipiului Chişinău, controalele vor dura până la 15 ianuarie.

Menționăm că la 10 ianuarie, au fost verificate 50 astfel de obiective, iar printre încălcările depistate se numără: lipsa sau ineficiența stingătoarelor, lipsa sistemelor de semnalizare a incendiilor, prezența unor construcții improvizate, probleme legate de electricitate. Totodată, unele obiective nu au mijloace de primă intervenţie la incendiu, iar uşile nu sunt executate cu deschidere în direcţia evacuării.

Amintim că la 9 ianuarie, s-a produs o explozie într-un local din Piața Centrală, în urma căreia au fost rănite 17 persoane. Pe acest caz, Poliția a deschis 2 dosare penale și au fost reținuți administratorii cafenelei.