Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Planul de acțiuni al autorităților…

Planul de acțiuni al autorităților în cazul prăbușirii clădirii din Otaci

Autoritățile urmează să contracteze o compania care va demola clădirea avariată din Otaci, o scară a căreia, de la etajul 1 până la 9, s-a prăbușit în seara zilei de 19 iunie. În același timp, va fi efectuată o expertiză a blocurilor adiacente din localitatea Otaci.

Deciziile au fost luate astăzi de Comisia pentru situații excepționale, care s-a întrunit în ședință pentru a stabili acțiunile necesare privind gestionarea accidentului în urma căruia 36 de familii au rămas fără acoperiș deasupra capului.

„Am stabilit cu colegii de la alte ministere să se facă evaluarea necesităților, să se calculeze cât ar costa o locuință în localitatea respectivă, așa, încât să putem să adoptăm în regim de urgență asistența financiară pentru cei care au avut de suferit”, a declarat Maia Sandu în cadrul unui briefing de presă.

Mihail Harabagiu, șeful Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale al MAI, a precizat c lucrările de deblocare a zonei continuă, iar astăzi a fost efectuată cea mai periculoasă parte a muncii, prin înlăturarea plăcilor de beton care prezentau pericol pentru prăbușire.

Darea în exploatare a blocului cu diverse încălcări, acumularea permanentă a apei în subsol și modificările neautorizate în construcția blocului prin demolarea parțială a pereților de bază de către unii locatari, ar fi cauzele preliminare ale prăbușirii scării blocului cu 9 etaje.