Principală  —  IMPORTANTE   —   FOTO/ Incendiu la Filarmonica Națională:…

FOTO Incendiu la Filarmonica Națională: 8 echipaje de pompieri – la fața locului. IGSU: „A fost creat statul major”. Informații actualizate

Un fum dens a cuprins clădirea Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici”, joi, 24 septembrie. La fața locului în acest moment se află cinci echipaje ale Inspectratului General pentru Situații de Urgență.

Solicitați de către ZdG, reprezentanții IGSU ne-au comunicat că incendiul a cuprins acoperișul unei anexe a Filarmonicii Naționale, iar în acest moment au fost create trei grupuri de lucru și pompierii lucrează atât afară, cât și în exteriorul clădirii. Pană acum, nu a fost raportată nicio victimă, menționează responsabilii de la IGSU.

UPDATE, 13:12 – Potrivit datelor actualizate furnizate de către IGSU, la moment, pentru stingerea incendiului sunt antrenate 8 autospeciale de intervenție din cadrul IGSU. Totodată au fost create cinci echipe ale Serviciului de protecție contra gaze și fum, care lucrează pe trei sectoare în interior și în exterior pentru localizarea și lichidarea arderii. La ora 12:43 incendiului i s-a conferit gradul sporit de intervenție. Pentru dirijarea intervenției, la fața locului este creat statul major

„Pompierii din municipiul Chișinău au fost alertați pentru a lichida un incendiu care a izbucnit pe strada Varlaam 78. Apelul la Serviciul 112 a fost înregistrat la ora 12:00. Potrivit primelor informații, a fost depistat fum dens din acoperișul clădirii Filarmonicii Naționale din capitală. La fața locului în cel mai scurt timp au fost îndreptate 5 echipaje de pompieri inclusiv și o autoscară. Ajunși, angajații IGSU au stabilit că arde acoperișul unei anexe. La moment, nu au fost raportate victime, iar pompierii efectuează intervenția pentru localizarea arderii. Circumstanțele și cauza producerii incendiului urmează a fi stabilite ulterior”, menționează IGSU.

Mai multe imagini de la incendiu au fost postate pe Facebook.

Foto: Alex Nistiriuc via Facebook
Foto: Alex Nistiriuc via Facebook