Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Pe 7 martie, femeile din…

Pe 7 martie, femeile din agricultură te invită să cumperi produse locale, la un Târg de Daruri Dulci

Pe 7 martie curent, mai multe femei care activează în domeniul agriculturii organizează un Târg de Daruri Dulci, unde pot fi procurate produse locale. Organizatoarea evenimentului, Diana Crudu spune că la târg vor participa strict femei care muncesc nemijlocit în procesul de producere și procesare.

„Încercăm să dăm prioritate femeilor care muncesc în domeniu. La târg se vor vinde ambalat frumos miere de albine, fructe deshidratate în ciocolată, alune, nuci și boabe de cafea în ciocolată, ciocolată artizanală, flori și coronițe de levăntică, pastelată, lichior de fructe, dulcețuri. Pe post de mărțișoare vor fi sticlele de vin roșu și alb produse, bineînțeles, de femei. Femeile vor să le fie apreciată munca, iar un mod mai frumos de a sărbători ziua femeii care e și agricultoare, decât printr-un târg reușit nici nu poate fi”, spune Crudu.

Amintim că agricultorii s-au adunat să vândă produse la târguri în scuarul Catedralei și în primăvara anului trecut. Atunci, oamenii au făcut cozi pentru a cumpăra strugurii pe care producătorii nu reușiseră să îi comercializeze.