Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Patru moldoveni au fost implicați…

Patru moldoveni au fost implicați într-un accident rutier în Federația Rusă

La 28 ianuarie, ora 23.34, în Federația Rusă s-a produs un accident rutier cu implicarea cetățenilor R. Moldova.

Potrivit Ministerului Situații Excepționale al Federației Ruse, în urma impactului dintre două autoturisme de model Volkswagen Golf și Volkswagen Pasat, trei cetățeni ai R. Moldova, doi bărbați în vârstă de 37 și 28 de ani și o femeie în vârstă de 31 de ani au decedat, iar conducătorul auto al autovehiculului Volkswagen Golf în vârstă de 34 de ani, tot  cetățean al R. Moldova a suferit traumatisme, fiind internat în spital. Alte patru persoane, cetățeni străini s-au ales cu diferite traumatisme, fiind internați în spitalul raional din orașul Suhinici.

„Ofițeri din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al MAI vor pleca astăzi, 30 ianuarie, în Federația Rusă pentru a aduce acasă cadavrele cetățenilor moldoveni. Totodată angajații IGSU vor monitoriza starea conducătorului auto care a suferit traumatisme și vor organiza transportarea acestuia în R. Moldova pentru îngrijiri medicale ulterioare. Mai mult, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență va organiza toate procedurile de rigoare pentru a repatria victimele, fiind în contact permanent cu autoritățile Federației Ruse”, susțin reprezentanții Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al R. Moldova.