ONG-urile de media condamnă bruscarea unui jurnalist de la ZdG de către un funcționar public

ONG-urile de media au transmis o declarație prin care condamnă comportamentul neadecvat al unor angajați ai instituțiilor publice, care, sub diferite pretexte, îngrădesc accesul la informație pentru jurnaliști și recurg la acțiuni de intimidare a acestora.

Astfel, un jurnalist al publicației de investigație Ziarul de Gardă a fost bruscat miercuri, 29 noiembrie, în incinta Preturii sectorului Centru din capitală de către un angajat al acesteia, care s-a prezentat ca fiind Șeful Secţiei social-economice a Preturii Centru. Jurnalistul, care investiga un subiect de îmbogățire ilicită, a fost îmbrâncit de către funcționar, fiind scos din birou, după ce anterior fuseseră făcute mai multe demersuri oficiale de solicitare de informații, inclusiv de solicitare a unui interviu.

„ONG-urile de media condamnă astfel de acțiuni și reamintesc că drepturile jurnaliștilor în R. Moldova sunt protejate prin lege, iar împiedicarea intenționată a activității mass-media sau a jurnalistului sunt sancționate de Codul Penal. În afară de aceasta, articolul 20 din Legea presei stipulează că statul le garantează ocrotirea sănătății, vieții și bunurilor.

Facem apel către Primăria municipiului Chișinău să investigheze acest caz și să informeze public despre măsurile luate față de persoana care a bruscat reporterul de la Ziarul de Gardă.

Menționăm că noua dispoziție a Silviei Radu, prin care se cere ca toți funcționarii să comunice cu presa doar prin intermediul Serviciului de Presă, afectează grav accesul la informații, dar și principiile mass-media privind pluralismul și actualitatea, deoarece comentariile și explicațiile diverselor servicii ale primăriei devin aproape imposibile în timpi utili pentru instituțiile de presă și pentru comunitate. Solicităm Primăriei, înainte de a lua decizii privind comunicarea cu mass-media, să consulte organizațiile de media pentru a avea în vedere cea mai bună soluție pentru cetățeni și dreptul lor la informare”, declară ONG-urile.

Semnatarii acestei declarații sunt:

Centrul pentru Jurnalism Independent
Asociația Presei Independente
Asociația Presei Electronice
Centrul „Acces-Info”

Mai multe detalii găsiți aici:  (VIDEO, DOC) „Regele” gheretelor de la Pretura Centru


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

1 comentariu

  1. Alonso

    dar eu condamn ONG-urile petru terorism si manipulare…noi stim cu totii ce fac ONG-urile finantate de JORA SOROS in Siria Libia Irak inclusiv ong-ul crucea rosie ))) ele toate sunt in cirdasenie cu isis si teroristii finantati de sua si marea britanie…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *