Principală  —  Ştiri  —  Social   —   O familie din Strășeni a…

O familie din Strășeni a fost impusă timp de 5 ani să cerșească în Moscova

Un locuitor al raionului Nisporeni a fost condamnat recent pentru traficarea unei familii din raionul Străşeni.

Astfel, potrivit Procuraturii din Străşeni, în perioada anului 2003, inculpatul a recrutat un bărbat cu dezabilităţi, pentru a cerşi în or. Moscova. Câteva luni mai târziu, acesta, sub pretextul confirmării identităţii soţului a transportat-o şi pe soţia victimei, împreună cu fiicele sale minore, la vama dintre Federaţia Rusă şi Ucraina. În continuare, acesta i-a impus, prin aplicarea violenţei pe toţi membrii familiei să practice cerşitul în or. Moscova până în anul 2008, când bărbatul a reuşit să se întoarcă acasă cu una dintre fiicele sale.

Fiind audiat de procurori, inculpatul, în vârstă de 43 de ani, nu şi-a recunoscut vinovăţia. Recent, acesta a fost condamnat pentru trafic de fiinţe umane şi copii la 18 ani închisoare în penitenciar de tip închis. Prin aceeaşi sentinţă, s-a dispus încasarea din contul condamnatului în beneficiul părţilor vătămate a sumei de 100 mii lei şi 5 mii dolari drept prejudiciu moral cauzat prin infracţiune. Sentinţa este cu drept de atac.