Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Ministra românilor de pretutindeni la…

Ministra românilor de pretutindeni la Chișinău: „R. Moldova reprezintă o prioritate a României”

mecc.gov.md

Ministra pentru Românii de Pretutindeni, Natalia-Elena Intotero, aflată într-o vizită de lucru în R. Moldova în perioada 18-20 aprilie curent, și-a exprimat disponibilitatea dezvoltării în continuare a relațiilor interinstituționale și susținerea organizării schimburilor culturale, și a diverselor proiecte pentru R. Moldova.

Timp de două zile,  Natalia-Elena Intotero a avut întrevederi cu oficiali de la Chișinău, a efectuat o vizită în raionul Criuleni unde s-a întâlnit cu președintele raionului, dar și cu primari ai localităților din raion, directori de școli, și alți funcționari. Ministra a vizitat și o grădiniță din Dubăsarii Vechi, care a beneficiat de sprijin financiar pentru reabilitare, oferit de Guvernul României.

„Am reiterat susținerea României pentru parcursul european al R. Moldova și disponibilitatea noastră, a României, de a pune toată experiența noastră în folosul oficialilor din R. Moldova în acest sens. De asemenea am reiterat susținerea părții române pentru identificarea unei soluții politice durabile la diferendul transnistrean  în formatul 5+2. (…) „În cadrul întrevederii cu beneficiarii finanțării oferite din partea Ministerului pentru Românii de Pretutindeni  (MRP) am vorbit despre partea de monitorizare a acestor proiecte, dar și despre implementarea acestora. (…) Îmi doresc foarte mult ca să materializăm cât mai multe proiecte, care să vină în sprijinul conaționalilor noștri din R. Moldova””, a declarat  Natalia-Elena Intotero la finalul vizitei  sale în R. Moldova.

Ministra pentru Românii de Pretutindeni a avut o întrevedere cu ministrul Educației, Culturii și Cercetării (MECC) al R. Moldova, Monica Babuc, și a participat la lucrările celei de a III − a ediții a Conferinței „Patrimoniul cultural românesc – Centenar 2018″, organizată de Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi”, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova, în parteneriat cu Institutul Național al Patrimoniului din România și Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București,

În cadrul întrevederii, Natalia Intotero și Monica Babuc au discutat despre cooperarea în domeniile educației, culturii și cercetării, precum și despre dinamica pozitivă a dialogului bilateral dintre România și R. Moldova. Monica Babuc a apreciat suportul acordat de autoritățile române pentru proiectele culturale derulate în R. Moldova, inclusiv organizarea Salonului Internațional de Carte – Bookfest Chișinău, donațiile de carte în limba română, organizarea în comun a conferințelor științifice, proiectul „Caravana Limbii Române în Sudul Basarabiei” și alte proiecte.

Totodată, ministra Babuc și-a exprimat recunoștința pentru sprijinul Guvernului României în privința renovării grădinițelor, donarea autobuzelor școlare, precum și pentru colaborarea dintre cele două țări, care a facilitat înscrierea în Lista Reprezentativă UNESCO a patrimoniului imaterial al umanității a dosarelor: ,,Colindatul în ceată bărbătească”, „Tehnici tradiționale de realizare a scoarței în România și Republica Moldova” și ,,Practicile culturale asociate Zilei de 1 Martie”.

Vizita Nataliei Intotero este prima deplasare în R. Moldova a unui ministru MRP de la înființarea acestei instituții, în anul 2017. Natalia-Elena Intotero a fost numită în funcţia de Ministră pentru Românii de Pretutindeni la data de 29 ianuarie 2018.

 

Foto: mecc.gov.md