Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Membrii Consiliului Audiovizualului și ai…

Membrii Consiliului Audiovizualului și ai Consiliului Concurenței ar putea să își piardă fotoliile

Foto: captură video

Un grup de deputați din cadrul Blocului ACUM au înregistrat în Parlament două proiecte prin care propun restructurarea Consiliului Audiovizualului (CA) și al Consiliului Concurenței. Mai exact, deputații vor reducerea numărului de membri ai celor două instituții și desemnarea a noi membri pentru CA și Consiliul Concurenței. Astfel, în cazul în care proiectele vor fi aprobate în Parlament, odată cu intrarea în vigoare a modificărilor, mandatele membrilor CA și ale Consiliului Concurenței vor înceta, iar noii membri vor fi aleși prin concurs.

Conform proiectului înregistrat în Parlament, deputații propun reducerea numărului de membri ai Consiliului Audiovizualului de la 9 la 7. Astfel, membrii CA urmează a fi numiți după cum urmează:

  • Un membru propus de Parlament (spre deosebire de doi membri, așa cum este în prezent);
  • Un membru propus de Guvern;
  • Un membru propus de președintele R. Moldova;
  • 4 membri propuși de organizațiile de media (spre deosebire de cinci membri, așa cum este în prezent).

Pe lângă reducerea numărului de membri ai CA, deputații propun și reducerea numărului de membri ai Consiliului de Observatori al instituției publice naționale a audiovizualului Compania „Teleradio-Moldova”, de la 9 la 7 membri.

Totodată, proiectul prevede ca persoanele alese sau numite în cadrul organelor executive sau ale altor organe de conducere ale partidelor sau organizațiilor social-politice, să nu poată deține acțiuni, drepturi de vot sau cote din capitalul social al persoanei juridice din domeniul serviciilor media audiovizuale.

În cel de-al doilea proiect înregistrat în Parlament, deputații subliniază că fostul Parlament, la final de mandat, a numit netransparent noua conducere a Consiliului Concurenței. Astfel, deputații propun reducerea numărului de membri ai Consiliului Concurenței de la 5 la 3 membri, care vor fi numiți prin concurs.

Totodată, deputații solicită introducerea în mod cert a interdicției desemnării în calitate de membru al Comisie de concurs, a persoanei care deține mandat de deputat în Parlament, precum și care este membră al unui partid sau al unei organizații social-politice, pentru a spori imparțialitatea procedurii.

În decembrie 2018, la sfârșit de mandat, fosta guvernare a numit trei membri noi ai Consiliului Audiovizualului. Este vorba despre Corneliu Mihalache – fost deputat al Partidului Democrat, Iulian Roșca – șef al Direcției juridice și reglementare din cadrul CA și Lidia Viziru, șefa adjunctă a Direcției generale licențiere, autorizare și monitorizare din cadrul CA.

Tot la sfârșit de mandat, fosta guvernare l-a numit în funcția de președinte al Consiliului Concurenței pe democratul Marcel Răducan, fost ministru al Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, iar în funcțiile de vicepreședinți au fost numiți Mihail Ciubotaru și Ion Maxim.