MECC: Contractul cu clubul sportiv al lui Țuțu va fi reziliat, iar directorul interimar al CSPLN – concediat

În urma unei vizite inopinate a conducerii Ministerului Educației, Culturii și Cercetării (MECC) la Centrul Sportiv de Pregătire a Loturilor Naționale (CSPLN), au fost identificate un șir de abuzuri în gestionarea patrimoniului din subordinea centrului și o situație precară a infrastructurii instituției.

Conform unui comunicat emis de minister, au fost depistate 14 contracte de locațiune încheiate fără acordul MECC, care nu corespund rigorilor legislației în vigoare. Acestea au fost încheiate cu rata minimă de locațiune stabilită de legislația în vigoare, fără explicații sau raționamente stipulate în contracte. Astfel, administrația CSPLN a cauzat un potențial prejudiciu financiar, valoarea căruia se calculează.

Unul dintre contractele de locațiune asupra căruia a fost sesizat MECC este contractul nr.14 din 02 ianuarie 2019 încheiat între CSPLN și Asociația Obștească „Clubul Sportiv C. ȚUȚU-PROTEAM”, a fostului deputat democrat Constantin Țuțu.

MECC precizează enumeră mai multe nereguli:

  • contractul nu a fost aprobat de minister;
  • conform contractului de locațiune, plata stabilită era de 1 613,85 lei pentru o lună. În continuare, administrația centrului, în frunte cu directorul interimar Valeriu Golub, a stabilit chiria spațiului pe ore, nu pe zi ori pe luna conform bunelor practice. Astfel, „Clubul Sportiv C. ȚUȚU-PROTEAM” formal lua în locațiune sala pentru 3 ore și 30 de minute pe zi, timp de 5 zile pe săptămână. Cu toate acestea, în cadrul vizitei a fost confirmat că acces în sala arendată o au în exclusivitate locatarii și directorul interimar al centrului sportiv, mai mult decât atât, în contract nu sunt stipulate nici un fel de reglementări referitoare la modalitatea de supraveghere și monitorizare a accesului locatarului la bunul închiriat;
  • a fost constatat că la calcularea ratei de locațiune a fost aplicat coeficientul în valoare minimă prevăzut de lege, fără a defini raționamentele și condițiile ce au impus stabilirea acestui coeficient. Acest lucru nu doar afectează principiul bunei guvernări, dar ridică suspiciuni referitor la prejudiciul cauzat bugetului de stat. 

„La capitolul gestionarea patrimoniului și asigurarea bunelor condiții pentru sportivi au fost depistate condiții dezastruoase de cazare, lipsa facilităților de recuperare fizică și lipsa infrastructurii adiacente la majoritatea sălilor de sport (vestiare, săli de duș etc.). Administrația CSPLN nu a putut prezenta un plan de acțiuni cu privire la situația precară a infrastructurii centrului, în special a căminelor pentru sportivi. În condițiile în care au fost bugetate resurse financiare pentru renovarea centrului, administrația nu a întreprins nicio acțiune pentru valorificarea acestora”, este menționat în comunicat.

Prin urmare, MECC a dispus: concedierea directorului interimar al CSPLN, Valeriu Golub; instituirea unui audit al centrului, inclusiv expertiza juridică a tuturor contractelor de locațiune; identificarea surselor financiare pentru următorii 3 ani în vederea renovării capitale a CSPLN; inițierea procesului de reziliere a contractului cu „Clubul Sportiv C. ȚUȚU-PROTEAM”.

Totodată, în contextul solicitării din iulie a deputatului Octavian Țîcu, ministerul menționează că „va fi dispusă organizarea unei anchete interne pentru a stabili cum au fost permise aceste abuzuri până în prezent”.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *