Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Majorarea pensiilor pentru limită de vârstă…

Majorarea pensiilor pentru limită de vârstă şi de dizabilitate va fi anticipată

Pensiile pentru limită de vârstă şi de dizabilitate vor fi valorizate începând cu 1 noiembrie curent, şi nu cu 1 aprilie 2018, cum era stabilit anterior. Beneficiari vor fi circa 65 de mii de persoane, care au ieșit la pensie în anii 2009, 2010 și 2011. Executivul a aprobat astăzi efectuarea anticipată a următoarei etape de majorare a pensiilor pentru aceste categorii de cetățeni.

Anunțul a fost făcut în cadrul ședinței Cabinetului de miniștri. Prim-ministrul Pavel Filip susține că această anticipare a majorării este posibilă datorită ritmului ascendent al încasărilor la buget. Totodată, Premierul a spus că dacă ritmul ascendent se va menține, vor fi operate și alte majorări înainte de termen.

Majorarea pensiilor, ca urmare a valorizării, va fi diferențiată în funcție de anul stabilirii acesteia și de venitul realizat de persoană. Astfel, pentru 58 479 de beneficiari de pensie pentru limită de vârstă, prestația va spori în medie cu 255 de lei, ceea ce reprezintă o creștere de 17,6% peste nivelul pensiei medii curente. De asemenea, pentru 6 399 de beneficiari de pensii de dizabilitate, majorarea va constitui în medie 274 de lei, în creștere cu 28,6% față de pensia medie a acestora.

Cheltuielile necesare pentru realizarea proiectului se estimează la 33,6 milioane de lei, resurse identificate în urma creșterii veniturilor proprii la bugetul asigurărilor sociale de stat pentru anul 2017.

Valorizarea etapizată a pensiilor este prevăzută de reforma sistemului de pensii, adoptată la sfârșitul anului 2016. În cadrul primei etape, implementată de la 1 aprilie curent, au fost valorizate pensiile stabilite în anii 2001-2008, pentru 68 014 beneficiari de pensii pentru limită de vârstă şi 15 570 beneficiari de pensii de dizabilitate. Urmare, mărimea medie a pensiei pentru limită de vârstă s-a majorat în medie cu 132 de lei, iar mărimea medie a pensiei de dizabilitate – cu 226 de lei.