Maia Sandu, în vizită la diaspora din Italia

Maia Sandu, lidera Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), s-a întâlnit în acest weekend cu diaspora din Italia.

„Le mulțumesc enorm pentru căldura cu care m-au primit cetățenii noștri aflați în Italia! Sâmbătă și duminică am avut întâlniri emoționante cu cetățenii noștri de la Milano, Verona și Veneția. Am văzut și am simțit atâta dor de casă și de cei dragi în acești oameni minunați!

Ne-am amintit cu emoție și despre evenimentele de acum un an. Oamenii mi-au vorbit cu lacrimi în ochi despre modul în care s-au mobilizat ca niciodată pentru a merge la vot, despre modul în care au stat în rând cu miile, ore în șir, răbdători și plini de speranță. Mi-au povestit cum au mers la vot împreună cu bătrânii de care aveau grijă, cum s-au ajutat reciproc pentru a ajunge la secția de vot și cum au făcut rânduri speciale pentru cei care aveau doar două ore libere în acea zi, așa încât să reușească să voteze toți. Supărarea lor a fost și rămâne foarte mare, pentru că guvernarea de la Chișinău nu i-a lăsat să voteze, iar prin noul sistem electoral încearcă să-i ignore aproape în totalitate.

Cel puțin o treime din populația țării se află peste hotarele țării. Acești oameni vor să aibă siguranța că într-o zi se vor putea întoarce acasă, vor să știe că viața celor dragi, rămași acasă, se va îmbunătăți. Acești oameni au dreptul să voteze și să decidă cine trebuie să conducă țara noastră. Vom lupta împreună pentru dreptul diasporei la vot, pentru a ne debarasa de această guvernare coruptă. Împreună vom face tot ce ne stă în puteri, așa cum am făcut și până acum, pentru a construi o țară în care oamenii să vrea să revină, să vrea să trăiască”, susține lidera PAS.

Amintim că la turul doi al alegerilor prezidențiale din 2016,  Maia Sandu a obținut 86.18 % din voturi ale diasporei. Dacă în primul tur, lidera PAS a obținut 50.999 de voturi, în cel de-al doilea tur numărul votanților s-a dublat. Asta în pofida faptului, că o parte foarte mare de cetățeni ai R. Molodva stabiliți în afara țării nu au putut să-și exercite dreptul de vot pentru că ar fi lipsit buletinele de vot. Mii de cetăţeni din afara țării au rămas în faţa secţiilor fără buletine, deşi mai erau câteva ore până la închidere. Drept răspuns la întrebările diasporei, CEC a declarat că decizia de a organiza o sută de secţii peste hotare a fost luată în baza a doi indici: numărul de cetăţeni care s-au înscris în listele prealabile (3559) şi prezenţa la urne în 2014. Revoltaţi de modul de organizare a scrutinului, alegători din mai multe oraşe italiene au organizat flash-mob-uri, au aprins lumânări şi au transmis autorităţii electorale peste trei mii de contestaţii, cerându-şi dreptul la vot, alte 42 de mii de persoane au semnat o petiţie online prin care cer anularea rezultatelor şi organizarea unui nou scrutin. Despre numărul insuficient al secţiilor de peste hotare a vorbit, încă înainte de primul tur de scrutin, europarlamentarul român Siegfried Mureşan. Într-o scrisoare adresată preşedintei CEC, Alina Russu, acesta îi cerea să facă public algoritmul de calcul în funcţie de care CEC a stabilit organizarea secţiilor de votare în străinătate şi să-i răspundă dacă crede că cele o sută de secţii sunt în măsură să ofere toate condiţiile ce le-ar asigura cetăţenilor moldoveni posibilitatea de a-şi exercita dreptul la vot. Imediat după scrutin, europarlamentarul a declarat: „Guvernului trebuie să-i fie ruşine că a lăsat cetăţenii în frig în stradă fără buletine de vot. Şi trebuie să-şi asume răspunderea. Obligaţia Guvernului e să asigure tuturor cetăţenilor posibilitatea de a vota. Am anticipat problema, dar autorităţile nu au făcut nimic”, spunea oficialul.

Citiți aici: LIVE TEXT/ Foto/ Video: Sute de moldoveni, 25 de orașe, trei continente, un singur mesaj


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

4 comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *