Maia Sandu: Avem un monopol Berlusconi în R. Moldova

“Presa are două roluri în combaterea corupției, în general. Primul rol este să educe intoleranța la corupție, pentru că avem societăți unde oamenii consideră că este ok să fii corupt. Cel puțin, la noi se discută foarte mult despre actele de corupție și a ajuns problema corupției să fie în topul priorităților și în topul îngrijorărilor oamenilor în mai toate sondajele care se fac. Acesta este un lucru de bine, fiindcă se întâmplă fraude bancare și în unele state din Asia Mijlocie și acolo se vorbește foarte puțin despre aceasta, pentru că presa de acolo este mult mai puțin liberă decât la noi. La noi, se știe că se fură. Dacă s-ar fura și nu s-ar ști, ar fi și mai rău”, a declarat marți, ex-ministra educației, Maia Sandu în cadrul discuției publice “Reforma justiției în vizorul presei”, organizată de Ziarul de Gardă și Reporter de Gardă.

“Al doilea rol al presei este să ajute la descoperirea anumitor cazuri de corupție care, altfel, nu s-ar descoperi. Acuma, dacă mă întrebați pe mine dacă avem presă liberă în R. Moldova, o să vă zic că nu. Și vorbesc cantitativ aici. Evident că există anumite instituții media care sunt libere, dar există și multă presă care este controlată. Deci, avem un fel de monopol Berlusconi în R. Moldova. Trebuie să recunoaștem că atâta timp cât nu vom avea suficientă presă liberă, o să existe un dezechilibru, o să existe instituții mass-media care vor încerca să manipuleze și să prezinte lucrurile în favoarea celor care încearcă să abuzeze de sistem”, a continuat aceasta.

Evenimentul, moderat de ZdG, s-a desfășurat în cadrul Facultății de Drept a Universității de Stat din Moldova. La discuție au mai participat Sergiu Băieșu, decanul Facultății de Drept a USM, Victor Micu, președintele CSM, Diana Scobioală , directoarea Institutului național de Justiție și Nadejda Hriptievschi , directoare de Programe la Centrul de Resurse Juridice.

Mai multe detalii despre eveniment puteți citi în ediția tipărită a ZdG.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

14 comentarii

  1. Angela Codreanu

    Doamna Maia, oare dvs cand ati fost ministra a Educatiei cine v-a votat? Oare nu tot partidul lui Plahoniuc!

  2. Dorian Bordian

    Dacă maia făcea reforme în educație ca lumea, așa ca la fetele d ela jurnalism nu să le dea exemple cum Gonța a ajuns soția lui Filat, cum Olga Roman i-o sugea acestuia, cum Loghin, se linge cu Chirtoacă… dar să facă jurnalism de calitate superioară prin investigații etc, atunci această problemă în timp ar fi ușor de rezolvat.

  3. andrei balan

    Cit a fost Berlusconi la conducere in Italia economia a fost in crestere si totul era bine merci, insa cind acesta a plecat s-a inceput criza. Cred ca a avea un manager bun ca Plahontiuc la conducere asta nu-i deloc rau.

  4. Aurel

    Da să de-a domnul Maia, in era lui Berlusconi Italia a inflorit, a avut cea mai mare crestere economica din UE dupa Germania si MB, de-ar da domnul si la noi asa ceva, chiar ar trebui să mulțumim

  5. tika

    Berlusconi a fost in timpurile cresterii economice si prostituirii generale…nu creste economia,daca prostituirea e joasa!!!
    Coruptia,bani ne existenti in circulatie,falsitate si minciuni…aceste timpuri au implut buzunarile tuturor banditilor!!!
    A da libertate economica,e ca cum ai dansa cu fundul gol in fata persoanelor oneste!!!
    O societate unde mintea e la nivelul nebuniei se echilibreaza prostiile doar prin si cu sex!!!

    INTELECTUALII IAU DAT UN PICIOR IN FUND lui berlusconi SI SPER SA SE TREZEASCA SI IN MOLDOVA PARTEA INTELECTUALA A OAMENILOR!!!

    • un cetățean îngrijorat

      și unde este acum Italia, la ce nivel economic, de cîteva ori mai jos ca în timpul lui Berlusconi, avem și noi nevoie de un așa Berlusconi, sau în Libia cu Gadaffi unde era libia atunci și unde e acum

  6. Simion

    In Moldo-Sicilia s-a instalat puterea bruta a brutelor nelegiuite, nesimtite PDMarsave, PDMasonice, PDMaligne.

  7. basarabeasca com

    Ap da bre… cum s/a dus Berlusconi s/a inceput criza….. in toata Europa. Si vreti sa spuneti ca daca raminea Berlushka ao nu era sa fie criza? Cam 4 comentarii… si toate la aceeasi ora si toate impotriva Maiei… Cam bate la ochi. Ce nu pomeniti de cite milioane de impoyite a ascuns Berlushca si nu a platit…

  8. tarasov ion

    Maia Sandu incearca sa faca o asemanare intre un oligarh italian pe nume Berllusconni cu unul de la noi cu posturi TV,ziare s,a, pe care nu-l numeste,dar il stim,iar partea cu sexul o gasim la celalt,deci noi avem doi Berllusconi,unul arestat si celalat se vrea prim-ministru,dar avem si presa libera,dovada ca ZDG este verificata democratic pt,ca se ocupa de cineva de la interne si se pare ca nu-i voie,deci liberi,dar cu limite,nu?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *