Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Mai multe gospodării din sudul…

Mai multe gospodării din sudul țării, inundate după ploile de sâmbătă

Ieri, 3 august, au fost înregistrate ploi torenţiale în mai multe localităţi ale R. Moldova, iar în unele sate din sudul țării a fost necesară intervenția salvatorilor.

Potrivit informațiilor operative, colectate din subdiviziunile Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), salvatorii au fost solicitați să intervină pentru a efectua lucrări de pomparea apei în raioanele Cahul, Leova, Cantemir și Taraclia. 

„Salvatorii au efectuat lucrări de pompare a apei în satul Corten a raionului Taraclia, unde apa a pătruns în 19 gospodării. Astfel de lucrări au fost întreprinse de pompieri și în satul Lebedenco a raionului Cahul în două gospodării particulare. Totodată, în orașul Leova, dar și în satul Stoianovca din raionul Cantemir pompierii au evacuat apa dintr-o fântănă și două beciuri. În ultimele 24 de ore angajații IGSU au intervenit în 30 de situații de risc”, precizează IGSU într-un comunicat de presă.

Conform prognozelor Serviciului Hidrometeorologic de Stat, ploi cu descărcări electrice sunt așteptate și astăzi, pe întreg teritoriul R. Moldova.