Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Judecători, aleși de popor. Inițiativa…

Judecători, aleși de popor. Inițiativa lui Plahotniuc, pe ordinea de zi a deputaților

La doar două zile după ce Vladimir Plahotniuc a venit cu inițiativa ca judecătorii din R. Moldova să fie aleși de popor, deputații democrați au făcut publică această inițiativă și în Parlament, solicitând introducerea pe ordinea de zi a unui proiect pentru elaborarea un proiectul de lege în acest sens.

„Avem puțin timp până la finele sesiunii. Ne dorim să dezbatem, să analizăm, să consultăm public și să reușim să elaborăm acest proiect”, a menționat democratul Sergiu Sîrbu.

Liderul PL, Mihai Ghimpu a menționat că acest proiect trebuie înaintat mai întâi Curții Constituționale pentru avizare, iar apoi urmează a fi discutat în Parlament.

Deputatul Tudor Deliu susține că acestă propunere este populistă și actual Parlament nu va reuși să aducă în procedură parlamentară aceste modificări și că democrații nu vor reuși să facă acest lucru nici în viitorul Parlament din cauza sondajelor.

„Sondajele arată că PD va fi la guvernare în următorii patru ani. Eu nu știu ce sondaje citiți dvs”, a spus președintele Parlamentului.

Comunistul Oleg Reitman le-a replicat însă autorilor proiectului că inițiativa face parte din programul electoral al PCRM și că trebuie făcută o trimitere la faptul că ei de fapt sunt autorii.

Inițiativa democraților a fost votată de majoritatea parlamentară, urmând a fi discutată în cadrul ședinței de astăzi, 11 octombrie.