Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Joi, în ZdG

Joi, în ZdG

Noul număr al Ziarului de Gardă vă spune în ce context duminică, 24 aprilie, în cel puțin nouă raioane ale țării cursele interurbane au fost sistate total sau parțial, iar oamenii nu au mai ajuns la Chișinău, ce explicații au agenții economici care dețin rutele și ce răspuns are ministrul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor.

În ediția de joi aflați și detaliile dosarului în care care șeful Inspectoratului General al Poliției, Alexandru Pânzari  este învinuit de depășirea atribuțiilor de serviciu după violențele din 7 aprilie, dar și de ce acesta nu riscă închisoare.

De asemenea, aflați cum Viorel Morari, i-a convins pe reprezentanții Consiliului Superior al Procurorilor să-l desemneze câștigător al concursului pentru suplinirea funcției de procuror-șef al Procuraturii Anticorupție.

Mâine citiți și despre noua hartă judecătorească, care presupune că în țară vor exista doar 15 instanţe judecătoreşti de nivelul întâi, față cele 44 existente în prezent.

Tot mâine aflați ce înseamnă postul, rugăciunea și sărbătoarea înălțării Domnului dincolo de pereții mănăstirii „Sf. Mare Mucenic Gheorghe”, din satul Suruceni, Ialoveni.

Actual: Noua hartă a justiției
pag1 Politic: Protestul opoziției  și „cursa” întinsă de Plahotniuc
Dosar: Lupta pentru Procuratura Anticorupție. Concursul și obiectivele noului șef
Dosar: Rutele anti-protest
Rea­li­ta­tea: Șeful IGP, inculpat în dosarul 7 aprilie
La Mar­gi­nea Euro­pei: Moldovenii îmbracă europenii
Repor­ter Spe­cial: Lecție de smerenie în ajun de Paști
Tră­ind de Gardă: „Reînviată” după moartea soțului. Deposedată forțat de tot ce a agonisit
Trăind de Gardă: Terapia pentru copiii cu autism – o investiție pe termen lung
Zona Publică: Concurs pentru jurnaliști și studenții la jurnalism
Oameni:  Ecaterina Savițchi – artista care îmbracă oul de struț în culori

Suplimentul STOP FALS:

  • NATO între dialog constructiv și stereotipuri
  • Jurnaliști din Rusia despre imaginea R. Moldova în presa rusă
  • Proteste de Florii

Edito­ri­ale:
Aneta Grosu: Polițiștii fără căști
Petru Gro­zavu: Apostoli sau iude? Aritmetica PD:  o dată furat, o dată cumpărat
Alina Radu: Comerț politic cu paștele fiecăruia

Pe site-ul www.zdg.md nu apar toate arti­co­lele din edi­ția tipă­rită. Zia­rul de Gardă îl puteți găsi la toate chi­oș­cu­rile și ofi­ci­ile poș­tale din țară. Vă puteți abona la Zia­rul de Gardă, online, înde­pli­nind acest for­mu­lar.