Principală  —  Ştiri  —  Social   —   INP anunță restricții de circulație…

INP anunță restricții de circulație în capitală

Inspectoratul Național de Patrulare (INP) anunță restricții de circulație pentru următoarele zece luni.

„Până pe 29 decembrie 2018 va fi suspendat traficul rutier pe următoarele porțiuni de drum:
– strada Negreșteni și Tăbăcăria Veche, tronsonul cuprins între strada Pașcani și Calea Basarabiei;
– stradela Haltei, tronsonul cuprins între strada Haltei și Calea Basarabiei;
– strada Haltei, tronsonul cuprins între strada Tăbăcăria Veche și Calea Basarabiei”, anunță INP printr-un comunicat de presă.

Potrivit lor, pe aceste porțiuni de drum se vor efectua lucrări de schimbare a canalizării. INP face apel tuturor participanților la trafic să înțeleagă necesitatea efectuării acestor lucrări şi să circule cu atenție în zona respectivă.