Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Indicele privind Starea presei din…

Indicele privind Starea presei din R. Moldova

Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) a făcut public „Indicele privind Starea presei din R. Moldova”. Documentul reprezintă o evaluare a situației mass-media din țară pentru anul 2017 și conține: o descriere a metodologiei; cronologia principalelor evenimente din perioada de referință, cu impact direct sau indirect asupra situației mass-media; opiniile și evaluările experților.

Potrivit metodologiei utilizate, starea mass-media este analizată după șapte indicatori relevanți, și anume: cadrul juridic de reglementare a activității mass-media; contextul politic; mediul economic; mediul profesional; calitatea jurnalismului; securitatea informațională din perspectivă mediatică; securitatea jurnaliștilor. S-a optat pentru această metodologie, deoarece oferă un diagnostic pentru mass-media în ansamblu, dar și pentru fiecare aspect/indicator aparte.

Raportul este structurat pe capitole, ce corespund celor șapte indicatori, Fiecare capitol conține, pe lângă rezultatele matematice ale evaluării aspectelor situației mass-media, o scurtă cronologie a evenimentelor relevante din anul 2017 și o generalizare a argumentărilor date de experți pentru punctajul acordat.

O astfel de abordare oferă o imagine de ansamblu mai amplă a situației în care a activat mass-media în perioada de referință. Totodată, raportul indică zonele în care sunt oportune intervenții pentru a ameliora situația mass-media în beneficiul cetățeanului și al societății.

„Aparent, contextul politic din R. Moldova ar trebui să fie favorabil activităţii mass-media, deoarece regimul politic se declară democratic, cenzura este în afara legii, nu există interdicţii pentru crearea mediilor de informare cu politică editorială de orice orientare ideologică etc. Însă, concentrarea mediatică excesivă a proprietăţii în mâinile unor politicieni sau persoane interpuse care acţionează în interesul acestora, utilizarea masivă a instituţiilor media pe post de instrumente de manipulare politcă şi discreditare a oponenţilor politici are drept consecinţă deteriorarea climatului de funcţionare a instituţiilor media şi decredibilizarea acestora. De rând cu o acțiune salutabilă – constituirea Grupului de lucru pentru îmbunătățirea legislației mass- media… Activitatea mass-media independente devine tot mai dificilă. Se pun tot felul de presiuni pe mediile care au o altă poziție decât cea a guvernării. Actualul context politic favorizează manipularea și propaganda internă prin intermediul mass-media controlate de partidele politice aflate la guvernare”, susțin autorii acestui raport.

De asemenea, autorii vin cu recomandările de rigoare pentru îmbunătățirea situației din domeniu: „Este necesar să fie promovate și aplicate ample politici media care să conducă la o reală depolitizare atât a factorilor decidenți, cât și a întregului domeniu mediatic. Să se renunțe la practica vicioasă de ingerință politică în activitatea mass-media, de implicare a mass-media în lupte politice, de utilizare a mass-media controlată de politicieni în scopuri ideologice. Totodată, trebuie să fie create condiții în care mass-media să activeze în deplină securitate. Să fie descurajată cu fermitate obstrucționarea jurnaliștilor în exercițiul funcțiunii prin mediatizarea largă a fiecărui caz. Să fie monitorizată activitatea organelor de drept de fiecare dată când vor fi sesizate în legătură cu intimidarea, amenințarea sau agresarea jurnaliștilor”.

Raportul a fost elaborat în cadrul proiectului „Presa în sprijinul democrației, incluziunii și responsabilității în Moldova” (MEDIA-M), realizat de CJI și Internews, cu susținerea financiară a USAID.