Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Începe modernizarea celor mai traversate…

Începe modernizarea celor mai traversate posturi vamale. Costul proiectului

Serviciul Vamal anunță, prin intermediul unui comunicat de presă, că a inițiat implementarea Proiectului de reabilitare și modernizare a punctelor de trecere „Sculeni-Sculeni”, „Leușeni-Albița” și „Giurgiulești-Giurgiulești”, care reprezintă cele mai traversate posturi vamale din țară. Durata de realizare a proiectului este de 36 de luni, bugetul acestuia fiind de 5 milioane de euro, dintre care 3,214 milioane de euro reprezintă grantul acordat Republicii Moldova de UE, iar 1,786 milioane de euro constituie contribuția Guvernului R. Moldova.

„Odată cu semnarea recentă a contractului de grant între Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) din România (lider de proiect), a fost lansat oficial Proiectul „Reabilitarea și modernizarea birourilor vamale de frontieră de pe granița Republica Moldova-România”, al cărui beneficiar direct este și Serviciul Vamal. Acesta constituie unul dintre proiectele majore de investiții de importanță strategică pentru dezvoltarea zonei de frontieră între statele partenere și vine în susținerea angajamentelor asumate de Serviciul Vamal, atât în asigurarea unui control calitativ și eficient, cât și în fluidizarea continuă a traficului transfrontalier, astfel încât călătorii să beneficieze de siguranță și confort la standarde europene atunci când traversează frontiera”, menționează Serviciul Vamal.

În cadrul Proiectului, vor fi vizate mai multe direcții prioritare, printre care majorarea numărului pistelor de control, reconstrucția căilor de acces care fac legătura posturilor vamale cu arterele naționale, reabilitarea platformelor de scanare a mijloacelor de transport, dotarea cu echipament de control nou și performant, dar și modernizarea sistemelor de iluminat și semnalizare.

De asemenea, potrivit Serviciului Vamal, în vederea consolidării capacităților instituționale, vor fi organizate mai multe instruiri pentru funcționarii vamali din prima linie, care vor prelua cele mai bune practici internaționale referitoare la utilizarea echipamentelor noi în procesul efectuării controlului vamal.

Proiectul este integrat în Programul Operațional Comun România – Republica Moldova 2014-2020, finanțat de Uniunea Europeană și cofinanțat de Guvernele celor două state.

Imagine: customs.gov.md