Principală  —  IMPORTANTE   —   Încă un deces la Ștefan…

Încă un deces la Ștefan Vodă. Primarul spune că a așteptat toată ziua ca femeii decedate să îi fie prelevate probe: „De unde noi să știm că ea nu este pozitivă?”

Profimedia

La 2 aprilie în localitatea Crocmaz din Ștefan Vodă a decedat o femeie în vârstă de 79 de ani. Primarul localității spune că femeia fusese internată la spitalul raional din Ștefan Vodă în aceeași secție în care a stat și cea de-a șasea persoană decedată în R. Moldova din cauza COVID-19. Date fiind circumstanțele, acesta a apelat la autorități pentru ca femeia să fie testată post-mortem, astfel încât să poată fi stabilit acțiunile ulterioare pentru ca nimeni să nu fie pus în pericol. Contactat în seara zilei de joi, primarul Ion Veleșco a declarat că încă niciun reprezentat nu a venit la fața locului pentru a-i preleva probele.

„Această persoană a venit pe 26 martie în localitate și am pus-o în carantină. Până la moment, noi ne-am adresat la Situații Excepționale, la medicul judiciar, ca să vină, să ia probe, să știm și noi. Dar nu a venit nimeni, absolut nimeni. Cum este posibilă să nu vină încă să ia probe”, spune Ion Veleșco.

Potrivit primarului, în cazul în care femeia este infectată cu COVID-19, aceștia trebuie să cunoască pentru a întreprinde măsurile necesare de protecție, dar și să îi izoleze pe cei care au interacționat cu ea.

De unde noi să știm că ea nu este pozitivă? A avut contactat cu 26 de persoane și noi pe toți i-am pus în carantină la domiciliu. Chiar este așa mare cheltuială pentru un test? Chiar e așa de greu să hotărască această întrebare?”, a mai precizat primarul localității.

Ion Veleșco ne-a mai spus că a interzis persoanelor să se apropie de femeia decedată pentru a evita un eventual pericol în circumstanțele în care nu dispun de echipamente speciale.

Serviciul de presă al Ministerului Sănătății nu a oferit o reacție cu privire la acest subiect. Solicitați anterior să ne comunice dacă sunt prelevate probe de la persoane decedate, reprezentanții ministerului ne-au spus că până în prezent a fost efectuat un singur astfel de test.

Ministra Viorica Dumbrăveanu a anunțat joi cel de-al șasea deces din cauza COVID-19. Este vorba de o femeie în vârstă de 53 de ani, care a stat în aceeași secție de la spitalul raional din Ștefan Vodă în care fusese internată și femeia decedată la 2 aprilie, care nu a fost însă testată pentru COVID-19.