Principală  —  Ştiri  —  Social   —   În Transnistria au loc alegeri.…

În Transnistria au loc alegeri. Chișinăul recomandă cetățenilor să evite călătoriile în regiune

Cetățenii Republicii Moldova, dar și străinii care se află pe teritoriul țării sunt chemați să evite pe 29 noiembrie călătoriile în regiunea transnistreană, pe motiv că ar exista semnale despre pregătirea unor acțiuni cu caracter provocator din partea reprezentanților structurilor de forță din regiune.

Despre aceasta a anunțat anterior Delegația Republicii Moldova în Comisia Unificată de Control (CUC), organ administrativ în Zona de Securitate.

„Asemenea semnale provin atât din relatările presei despre lupta acerbă pentru putere între grupările politice din Transnistria, cât şi din sursele speciale care atestă sporirea prezenţei şi a activismului structurilor de forţă din această regiune. Delegaţia Moldovei a atenţionat componenta transnistreană din cadrul CUC asupra necesităţii de a întreprinde toate măsurile pentru a menţine situaţia în albia normală. Chişinăul a făcut apel la respectarea regimului stabilit în Zona de Securitate şi la neadmiterea încălcării drepturilor şi libertăţilor omului. În acest context, populaţia şi cetăţenii străini aflaţi în Republica Moldova sunt chemaţi să se abţină de la deplasări neîntemeiate în regiunea transnistreană în perioada 28-29 noiembrie 2015, pentru a evita potenţiale incidente şi riscuri de securitate”, au comunicat  surse din cadrul Delegaţiei Republicii Moldova în Comisia Unificată de Control, potrivit IPN.

Anterior, Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene a circulat în adresa misiunilor diplomatice o notă, în care se menţionează că pretinsele alegeri din Transnistria sunt ilegale, afectează independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială a Republicii Moldova, motiv din care se solicită ignorarea lor de către reprezentanţii altor state şi organisme internaţionale. Un apel similar a expediat şi Comisia Electorală Centrală către autorităţile electorale şi instituţiile de monitorizare a alegerilor din străinătate.

Astăzi, în autoprocalmata republică moldovenească nistreană are loc scrutinul pentru alegerea componenţei aşa-numitului Soviet Suprem și a Administrației Publice Locale. Pe tritoriul din stânga Nistrului, la 7:00 urmau să fie deschise 54 de secții de vot, 4 oficii teritoriale și 12 secții de circumscripție. Cetățenii din regiunea transnistreană vor primi câteva buletine de vot, de culori galbenă, verde și roșie. Conducerea regiunii a mobilizat, cu câteva zile înainte de alegeri, forțele de ordine pentru a spori măsurile de securitate.