Principală  —  Ştiri  —  Social   —   În ce activități vor fi…

În ce activități vor fi utilizate autospecialele TOMA, dăruite de Erdogan

Foto: Facebook/IGSU

La mai bine de jumătate de an de când președintele turc, Recep Erdogan, a oferit cadou R. Moldova două autospeciale de combatere a demonstrațiilor în masă, autoritățile au decis care va fi destinația finală a acestora.

Astăzi, 17 iulie, în cadrul unei ceremonii oficiale, a avut loc transmiterea celor două autospeciale din dotarea Inspectoratului General al Carabinierilor, către Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU).

Ministrul Afacerilor Interne, Andrei Năstase, a declarat că tehnica specială va fi utilizată în activităţi paşnice pentru salvarea vieţilor omeneşti şi ajutorarea populaţiei în situaţii excepţionale.

Şeful IGSU, general-maiorul Mihail Harabagiu, a menţionat că aceste unităţi de tehnică vor completa efectivul de intervenţie al pompierilor şi salvatorilor şi vor fi utilizate pentru prevenirea şi lichidarea situaţiilor de risc. Mașinile vor putea interveni pentru deblocarea traseelor în caz de intemperii, tractarea mijloacelor de transport ajunse în dificultate, dar la incendii.

Autospecialele TOMA sunt dotate cu tunuri de apă pentru a controla revoltele în masă. Acestea sunt produse de compania turcă Nurol Makina și sunt folosite de către polițiști în timpul manifestațiilor în masă din Turcia pentru a dispersa mulțimea. Autospecialele TOMA sunt utilizate și în Azerbaidjan, Libia, Zimbabwe, Georgia sau Kazahstan.

Foto: tmgrup.com.tr