• Hramul Orașului, sponsorizat de compania care va construi un imobil în locul cafenelei „Guguță”

    Hramul Orașului, sponsorizat de compania care va construi un imobil în locul cafenelei „Guguță”
    14 octombrie 2019 | 17:59

    Compania „Regata Imobiliare” SRL, care s-a aflat în litigiu cu Primăria Chișinău, este sponsorul evenimentului organizat de municipalitate cu ocazia Hramului Orașului, iar logoul companiei a fost imprimat pe părțile laterale ale scenei instalate în Piața Marii Adunări Naționale.

    „Regata Imobiliare” s-a judecat anterior cu Primăria pentru privatizarea terenului din Grădina Publică „Ștefan cel Mare”, unde actualmente se află cafeneaua „Guguță”. În noiembrie 2018, prin decizia Curții Supreme de Justiție, Regata Imobiliare a obținut dreptul de a privatiza terenul aferent cafenelei și a de a construi un centru socio-cultural și de agrement în Grădina Publică.

    Contactat de Ziarul de Gardă, primarul interimar Adrian Talmaci a declarat că reprezentanții „Regata” au fost cei care au venit cu inițiativa de a sponsoriza evenimentul.

    „În general, duceam discuții cu reprezentanții „Kaufland”. Am fost informat că ei vor sponsoriza evenimentul. Pentru mine tot a părut straniu. Am observat abia dimineață. Eu am avut de două ori întâlniri cu reprezentanții „Kaufland”, însă cu „Regata” s-au dus negocieri fără știrea mea”, a declarat Talmaci.

    Primarul interimar ne-a mai comunicat că reprezentanții „Regata” au venit cu propunerea de a sponsoriza evenimentul în ultimul moment, iar șefa Direcției Cultură a Primăriei, care se ocupa de organizare, nu cunoștea că municipalitatea s-a aflat în litigiu cu această companie, care planifică să construiască un centru de agrement în locul cafenelei „Guguță”.

    „Oricum, proiectul respectiv, referitor la demolarea cafenelei, nu poate fi început până nu va fi aprobat planul urbanistic zonal prin Consiliul Municipal. Reprenzentanții companiei nu insistă însă pentru eliberarea autorizației de construcție. Asta e problema, că doamna Mitriuc nu cunoștea de faptul că Primăria a fost în litigiu cu această companie. Dumneaei căuta bani pentru eveniment și s-a bucurat că pe ultima sută de metri a venit această companie”, menționează primarul interimar.

    Cum ar urma să arate noul centrul socio-cultural, ce va fi ridicat în locul cafenelei „Guguță:

    Foto: Ion Ștefăniță

    Istoricul procesului:

    Decembrie 2015. Judecătoria Centru a decis că Finpar Invest poate construi un imobil cu 13 etaje în locul cafenelei Guguță din centrul capitalei, însă fără dreptul de a privatiza terenul. Decizia nu i-a satisfăcut atunci nici pe reprezentanții municipalității, care doreau interzicerea construcției în centrul istoric, nici pe reprezentanții companiei investitoare, care a cerut și dreptul de proprietate pe terenul adiacent.

    Aprilie 2016Curtea de Apel Chişinău a anulat decizia Judecătorie Centru prin care a permis firmei „Finpar Invest” să construiască un hotel în locul cafenelei „Guguţă” şi a menţinut decizia care nu a permis privatizarea terenului aferent. Decizia cu drept de recurs la Curtea de Supremă de Justiţie a fost atacată de firma Finpar la CSJ.

    Iunie 2017. După 6 amânări,  CSJ a luat decizia de a trimite dosarul la rejudecare. Astfel, pe marginea cazului urma să se expună, din nou, CA Chișinău.

    August 2017. Finpar Invest, companie controlată prin intermediari de politicianul Vladimir Plahotniuc, a vândut cafeneaua „Guguță” situată în parcul „Ștefan cel Mare și Sfânt” din Capitală. Guguță a ajuns în proprietatea firmei „Regata Imobiliare” SRL, care aparține unei alte firme, „Biotehnos” SRL, fondată de omul de afaceri Ceslav Ciuhrii. Astfel, Regata Imobiliare devenea succesoarea în drepturi a „Finpar Invest”.

    Iunie 2018. Curtea de Apel Chișinău a decis că „Regata Imobiliare” (succesor în drepturi procedurale a „Finpar Invest” SRL) poate privatiza terenul unde actualmente se află cafeneaua Guguță. Prin aceeași decizie, luată la data de 7 iunie 2018, compania își menține și dreptul de a construi un imobil cu 13 etaje în locul edificiului din Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt”. Judecătorii au respins cererile Consiliului Municipal Chișinău și a Agenției de Inspectare și Restaurare a Monumentelor prin care se solicitau interzicerea construcției.

    Noiembrie 2018. Curtea Supremă de Justiție a respins recursul Consiliului Municipal Chișinău (CMC) și a lăsat în vigoare decizia luată de Curtea de Apel Chișinău prin care „Regata Imobiliare” poate privatiza terenul din Grădina Publică „Ștefan cel Mare”, unde actualmente se află cafeneaua „Guguță”. Astfel, Regata Imobiliare SRL (succesor în drepturi procedurale a firmei „Finpar Invest”, controlată de familia lui Vladimir Plahotniuc) a obținut dreptul de a construi un imobilul și de a privatiza terenul aferent cafenelei „Guguță”.

    Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.zdg.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor ZdG se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.

  • TRIMITE ȘTIREA TA
    Cunoști o informație de interes public? Trimite-o la ZdG
    FORMULAR

    Abonează-te pentru a fi la curent cu toate noutățile!

    Ziarul de Gardă. Singurul ziar de investigații din Republica Moldova. Abonează-te și tu! Abonează-te

    VIDEO/ „În 25 de ani, am asistat doar la distrugerea justiției”. De vorbă cu magistratul Ion Cotea despre un sfert de secol din viața sa

    După un sfert de secol, pe care l-a dedicat sistemului judecătoresc din R. Moldova, magistratul Ion Cotea constată cu regret că în toți acești ani „a asistat doar la distrugerea justiției”. Judecătorul afirmă c…
    VIDEO/ „În 25 de ani, am asistat doar la distrugerea justiției”. De vorbă cu magistratul Ion Cotea despre un sfert de secol din viața sa

    Fratele lui Alexei Navalny a fost reținut într-o anchetă privind încălcarea „normelor sanitare”

    Poliţia rusă l-a reţinut miercuri, 27 ianuarie, pe Oleg, fratele lui Alexei Navalny, după ce a efectuat percheziţii la apartamentul din Moscova al disidentului, relatează Digi 24. Potrivit sursei citate, poliţi…
    Fratele lui Alexei Navalny a fost reținut într-o anchetă privind încălcarea „normelor sanitare”

    VIDEO/ Poliția R. Moldova anunță că circulația transportului de mare tonaj este restricționată pe traseele naționale

    Poliția R. Moldova anunță miercuri, 27 ianuarie, că circulația transportului de mare tonaj este restricționată pe traseele naționale, din cauza condițiilor meteo nefavorabile caracterizate de ninsoare și depune…
    VIDEO/ Poliția R. Moldova anunță că circulația transportului de mare tonaj este restricționată pe traseele naționale

    Pe drumurile din țară se circulă cu dificultate. În raioanele din sudul Moldovei au fost convocate ședințe ale Comisiei pentru Situații Excepționale

    Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al MAI (IGSU) a anunțat miercuri, 27 ianuarie, că odată cu instalarea condițiilor meteo nefavorabile caracterizate de ninsoare și depuneri de zăpadă, pe parcursu…
    Pe drumurile din țară se circulă cu dificultate. În raioanele din sudul Moldovei au fost convocate ședințe ale Comisiei pentru Situații Excepționale

    Citiți joi în ZdG

    Din ediția Ziarului de Gardă din 28 ianuarie cititorii vor afla detalii despre concursul pentru funcția de judecător la CEDO din partea Republicii Moldova. Care sunt legăturile dintre candidați și membrii comis…
    Citiți joi în ZdG

    Șeful suspendat al PA, Viorel Morari – rămâne în libertate. Curtea de Apel a respins recursul procurorilor

    Magistrații Curții de Apel Chișinău au respins miercuri, 27 ianuarie, demersul procurorilor privind aplicarea arestului în privința șefului suspendat al Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari. Astfel, Morari…
    Șeful suspendat al PA, Viorel Morari – rămâne în libertate. Curtea de Apel a respins recursul procurorilor