Guvernul a oferit unei firme cu fondatori din Cipru drepturi exclusive la serviciile de dializă

BB-Dializa SRL, deţinută de BB-Hamodialyse Limited din Cipru, companie ce implementează din anul 2014 proiectul de parteneriat public-privat de modernizare a centrelor de dializă, a obţinut drepturi exclusive pe piaţa moldovenească, după ce la finele anului trecut Guvernul a adoptat în grabă o hotărâre prin care a extins de la 12 la 25 de ani perioada proiectului, scrie Mold-street.

Astfel proiectul a fost publicat pe pagina particip.gov.md, pe 19 decembrie 2018 şi în aceeaşi zi a fost prezentat în cadrul şedinţei cabinetului de miniștri de Silvia Radu, ministrul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale.

Guvernul s-a obligat să „nu inițieze alte proiecte”

Executivul l-a aprobat în aceeaşi zi, fără expertiza anticorupţie din partea CNA, iar peste 9 zile acesta deja era publicat în Monitorul Oficial şi a intrat în vigoare. În consecință, BB-Dializa SRL a obţinut drepturi exclusive pe piaţa moldovenească.

De exemplu Guvernul și-a asumat un moratoriu privind inițierea altor proiecte de parteneriat public-privat în domeniul serviciilor de dializă pe perioada de valabilitate a contractului de parteneriat public-privat prevăzută, adică pentru 25 de ani. Totodată acesta a decis că „dreptul de prestare a serviciilor de dializă, precum și subdiviziunile (centrele) prestatoare de servicii de dializă din cadrul instituţiilor medico-sanitare publice și spațiile gestionate de acestea se transmit în gestiunea partenerului privat pentru o perioadă de până la 25 de ani”.

Concurenţa eliminată

În plus executivul a hotărât că şi „Compania Națională de Asigurări în Medicină va asigura că serviciile de dializă în ambulatoriu pentru pacienții admiși în sistemul de stat de asigurări medicale vor fi achitate doar în cadrul acestui proiect de parteneriat public-privat”.

Beneficiar final ascuns în Cipru

În martie 2014 Ministerul Sănătății a selectat ca partener privat BB-Hämodialyse Handelsgesellschaft mbH din Germania, o firmă necunoscută, fondată pe 5 octombrie 2013 de avocatul Silvano Pirritano de la biroul Popa și Asociații, cu o lună înainte de anunțarea concursului.

Compania s-a angajat să construiască sau să modernizeze 12 centre de dializă, dar acum susține că vor fi doar trei: La Chișinău, Bălți și Cahul.

Înregistrată în orășelul german Bad Homburg (o suburbie a Frankfurtului), firma avea un capital social de 25.000 de euro. Ulterior, în aprilie 2014, compania germană a fondat la Chișinău firma BB-Dializă SRL cu un capital de 5.400 lei, administrator fiind numită Svetlana Chițanu, fostă ziaristă de la Jurnal de Chișinău, în prezent brand-manager BB-Dializa SRL.

Din 2015 manager al firmei este Dmitri Onufreiciuc, iar în vara anului 2017 s-a schimbat și proprietarul nominal al firmei. Acum e o firmă din Cipru, BB-Hamodialyse Limited, care anterior se numea Melpomania Limited. Cine este beneficiarul final al acesteia nu se ştie, dar motivul invocat este optimizarea costurilor.

Avocatul Igor Popa, cunoscut în special ca apărător în instanțe al ex-premierului Vladimir Filat și care reprezenta interesele investitorului german, iar apoi ale celui cipriot, a refuzat să divulge numele beneficiarului.

Articolul integral poate fi citit pe Mold-street.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

1 comentariu

  1. Lider Moldovan

    Nu m-ar mira, ca și aici să-și fi băgat coada de necuratul Talpa Iadului de Moldova Plahotniuk. Sigur, că ca întotdeauna, prin INTERPUȘI!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *