Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Greva foamei – „o armă…

Greva foamei – „o armă care nu trage” în fărădelegile din Justiție

Vitalie Șciuric din orașul Bălți a anunțat la 14 septembrie, curent, greva foamei. Bărbatul se arată dezamăgit de Justiția din Moldova, care apără pe infractori.

„Am lucrat o perioadă îndelungată la Moscova, timp în care am strâns și niște bani și am revenit în Moldova. Însă, pe data de 27 octombrie 2014, după ce am ieșit din casă, în apartament, unde se afla, în acel moment soția și nora cu nepoțica, au intrat patru indivizi care le-au bătut, după care au furat toți banii, lucrurile de preț, după care au dispărut”, povestește bărbatul.

Peste puțin timp, oamenii legii au prins pe doi dintre infractori. Pe numele lor au fost deschise cauze penale pentru „Jaf”. Însă, cu trei zile înainte ca dosarul să fie trimis la judecată, procurorul Rodica Cazacu a recalificat dosarul în „Samavolnicie”. Astfel, cei doi învinuiți au primit trei ani cu suspendare. „Unde s-a mai văzut ca procurorul să ia partea învinuiților și aceștia, după ce au furat și au cauzat vătămări corporale grave să ajungă să-și ispășească pedeapsa stând acasă?”, se întreabă Vitalie Șciuric.

Avocatul bărbatului, Victor Grijuc, susține că această recalificare a articolului de învinuire este una incorectă. „E evident că recalificarea de la „Jaf” — la „Samavolnicie” este una incorectă. Mai ales că că cei doi învinuiți și-au recunoscut vina. Însă, a fost încheiată o înțelegere între avocatul învinuiților și procuror”, explică avocatul. „Procurorul mi-a spus că cei doi învinuiți au primit câte 3 ani cu suspendare pentru că, la acel moment, nu erau elucidate toate detaliile”, adaugă Victor Grijuc. El ne-a spus că cei doi învinuiți ar fi spus, în instanța de judecată, că au fost trimiși de o anumită persoană ca să ia banii care i-ar fi aparținut. Totodată, avocatul victimei susține că este sigur că procurorul Rodica Cazacu ar fi primit anumite indicații, în acest caz, de la Procurorul municipiului Bălți – Viorel Tureac. „Fapt mărturisit chiar de ea”, ne spune Victor Grijuc.

Viorel Tureac, Procurorul mun. Bălți, dezminte toate aceste acuzații. „Eu nu am dat niciun fel de indicații. Nu am intervenit în niciun fel în acest dosar. Eram în concediu din care m-am întors la 9 septembrie. Nu-l cunosc pe Vitalie Șciuric, iar dosarul l-am citit atunci când am aflat că bărbatul este nemulțumit de decizia luată. Dar vă asigur că în acest caz nu s-a luat o hotărâre pripită, ci una care are un suport juridic”, susține procurorul. Potrivit lui, în dosar este specificat că familia Șciuric ar fi însușit, la Moscova, salariile unui grup de moldoveni, care au și comis această fărădelege. „Sunt de acord că cei patru indivizi au încălcat legea, mai ales că dacă cineva pretinde la un drept, atunci acesta trebuie să fie pe cale legală”, a subliniat Viorel Tureac.

Avocatul lui Vitalie Șciuric a atacat decizia la Curtea de Apel.

Am încercat, de nenumărate ori, să vorbim cu Rodica Cazacu, însă, aceasta nu a fost de găsit.

Potrivit lui Vitalie Șciuric, la începutul acestei săptămâni, a fost anunțat că are un nou anchetator, „care va investiga cazul de la zero. L-am dat în judecată pe procurorul, care i-a apărat pe acei indivizi. Așa nu se face dreptate”, a subliniat cu tristețe bărbatul.

Menționăm că „Samavolnicia” este definită de lege ca o încălcare a ordinii stabilite, a unui drept efectiv (real sau existent) sau presupus. De cele mai multe ori aceasta survine atunci când cetăţenii nu au încredere că legea îi va ajuta sau nu doresc să aștepte sau să treacă prin procedura stabilită de lege. De exemplu, să presupunem că de la o persoană au fost furate niște bunuri pe care apoi le descoperă la altcineva, care spune că le-a cumpărat de la piaţă. Luarea acestor bunuri de la cetăţeanul care le deţine și pe care acesta din urmă nu vrea să le dea considerând că sunt ale lui pe dreptate prin oricare alte modalităţi decât cele stabilite de lege (de exemplu, sesizarea instanţei de judecată) va constitui o samavolnicie.

Foto: Eugen Urusciuc