Principală  —  Ştiri  —  Social   —   FOTO/ Un tren cu pasageri,…

FOTO Un tren cu pasageri, de pe ruta Ungheni – Bălți, a luat foc pe șine

În seara zilei de duminică, 7 iulie, pompierii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al MAI au fost alertați să intervină la stingerea unui tren de pasageri, care a luat foc în apropierea de localitatea Scumpia, raionul Fălești.

Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 17:48. La fața locului au intervenit trei echipaje de salvatori și pompieri. Pompierii au stabilit că flăcările au cuprins locomotiva unui tren de pe ruta Ungheni – Bălți, anunță Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) al MAI.

Conform IGSU, trenul a fost compus dintr-o locomotivă și două vagoane unde se aflau pasageri. Oamenii au reușit singuri să părăseacă vagoanele la scurt timp de la producerea incendiului.

Pompierii au reușit să localizeze incendiul în cel mai scurt timp astfel evitînd răspăndirea focului pe acele două vagoane. Focul a ditrus 80% din locomotiva.

Pasagerii trenului nu au avut de suferit, iar mașinistul și asistentul mașinistului au fost preluați de serviciul asistența medicală urgentă pentru investigațiile medicale ulterioare la spitalul raional Ungheni.

Potrivit primelor informații, se presupune că cei doi s-au intoxicat cu fum. Circumstanțele și cauza producerii incendiului urmează a fi stabilite ulterior, se mai spune în comunicatul IGSU.

Sursă foto: IGSU al MAI