(foto) Scandal la Piața Centrală: „Rușinea înconjoară, dar foamea dă de-a dreptul”

Mai multe zile la rând, comercianții stradali din zona Pieței Centrale din Chișinău se opun tentativelor carabinierilor și polițiștilor de a le demonta tarabele din preajma străzilor Armenească și Bulgară. Forțele de ordine încearcă să-i convingă pe aceștia să-și vândă produsele pe teritoriul pieței.
În dimineața zilei de 15 iunie, peste o sută de carabinieri și polițiști au venit să demonteze gheretele celor care vând neautorizat. Drept răspuns, mai mulți vânzători ambulanți au blocat accesul, cerându-și drepturile de a vinde în continuare în stradă.
Comercianții afirmă că nu sunt contra achitării impozitelor, dar insistă să fie o piață special amenajată pentru țărani, unde aceștia ar avea posibilitatea de a face un ban, fără a achita zilnic o taxă pentru spațiu. Totodată, ei spun că nu li s-a oferit suficient timp pentru a reuși să-și strângă marfa. „Trebuia să-mi dea măcar o oră de vreme, să mă strâng și dacă vin la lucru, atunci să-mi facă iarăși un proces verbal, dar nu în cinci minute să fiu nevoită să îmi strâng lucrurile”, spune o comerciantă.
Alexandra, o fostă profesoară de chimie și biologie, la cei 68 de ani, vinde răsad în preajma Pieței Centrale și susține că dorește să fie create condiții favorabile pentru vânzare, nu numaidecât în stradă. „Aducem produse proaspete, crescute de noi, în cantități mici, și dorim să nu fim considerați ilegali”. Vânzătoarea îl citează pe Creangă, spunând că una dintre cauzele scandalului iscat de vânzători este că „rușinea înconjoară, iar foamea dă de-a dreptul”.
Comandantul brigăzii de carabinieri mobil-operative, colonel Andrian Peștereanu, susține că sarcina sa este să asigure ordinea și vânzătorii să nu mai comercializeze ilegal produse în stradă.
Protestatarii spun că dacă nu le va fi făcută dreptate aici, vor căuta dreptatea peste hotare.
Combaterea comerțului ilegal din preajma Pieței Centrale a început acum câteva zile. Reprezentanții Pieței Centrale susțin că zilnic au până la 350 de locuri libere, iar prețul pentru un loc este de 12 lei pe zi.
Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.zdg.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor ZdG se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.