Principală  —  Ştiri  —  Social   —   [Foto-Reportaj] Ziua de 9 mai,…

[Foto-Reportaj] Ziua de 9 mai, sărbătorită la Bălți

Pe data de 9 mai curent, au fost marcați 70 de ani de la sfârşitul celui de-al doilea Război Mondial. Cu această ocazie, în multe localități din R. Moldova oamenii și autoritățile s-au adunat să depună flori la monumentele celor căzuți în război și să le mulțumească celor câțiva veterani care au mai rămas.

Această zi de comemorare a celor căzuți în al doilea Război Mondial a fost organizată și în orașul Bălți. Astfel, a avut loc tradiționala paradă, în care au mărșăluit mii de oameni, cu flori în mâini și panglicile „Sf. Gheorghe” atârnate la piept. Menționăm că panglica „Sf. Gheorghe” e un simbol contraversat, impus în ultimii ani de către Federația Rusă, deși în anul 1945 aceasta nu era purtată. În acest sens, această panglică este interzisă în Belarus și Ucraina.

Veteranii au fost întâmpinaţi cu flori în centrul oraşului. Apoi, încolonaţi şi însoţiţi de o fanfară militară, oamenii au pornit în marş către Memorialul Victoriei.

De-a lungul drumului central copii stăteau cu pancarte pe care scria: „Nimeni nu i-a uitat. Nimic nu se uită”. Cei mici erau supravegheați de profesorii care-i îndreptau și le spuneau cum trebuie să stea și ce să facă. Pârjoliți de soare, dar dornici de a face și niște poze, oamenii își afișau cu mândrie panglicile „Sf. Gheorghe”.

Desigur, nu au lipsit și cuvintele de mulțumire pentru cei care „au luptat și s-au jertfit pentru ca lumea să arate mai bine și să fie pace pe pământ”, a spus la microfon o școlăriță, îmbrăcată într-un costum militar. Ca în fiece an, a ținut să vorbească și episcopul de Bălți și Fălești Marchel. Însă, acesta a criticat actuala guvernare, menționând că Uniunea Sovietică a fost cea mai bună.

După discursurile autorităților, veteranii au putut sta la o masă de sărbătoare, povestind despre viața și amintirile lor.

Amintim că Parlamentul a aprobat un proiect de lege pentru veteranii celui de-al doilea Război Mondial, care prevede ca ei să fie scutiţi de taxele pentru întreţinere, să primească un ajutor de 10 000 de lei în fiecare an în ajun de 9 mai, dar şi alte facilităţi, precum proteze dentare, cârje, încălţăminte ortopedică, scaune cu rotile, aparate auditive, toate gratuit.

Potrivit datelor Casei Naţionale de Asigurări Sociale, 1796 de veterani primesc alocaţii lunare de stat.

Foto: Dionis NICOLAI & Tatiana BEGHIU