Principală  —  Ştiri  —  Social   —   [Foto-Reportaj] Ministerul Mediului a dus…

[Foto-Reportaj] Ministerul Mediului a dus puiul rătăcit de ciuf-de-pădure la Grădina Zoologică

Valeriu Munteanu, ministrul Mediului, a dus la Grădina Zoologică puiul de ciuf-de-pădure, care a fost găsit la marginea unei șosele la nordul republicii.

„Am predat la Grădina Zoologică puiul de ciuf-de-pădure, care, după îngrijiri, va fi eliberat în natură. Tot acolo am vizitat puișorii de bufniță transmiși acum câteva zile, care deja au aripi și în curând vor zbura din captivitate.

Chiar azi dimineață colegii de la Inspectoratul Ecologic de Stat au transferat la zoo un pui de căprior, depistat într-o gospodărie particulară din r. Strășeni. Evident, acesta va fi eliberat înapoi în mediul său habitual, imediat ce va trece verificările specialiștilor.

Inspectorii de mediu vor elibera azi, pentru prima dată, peste 50 de broaște țestoase de baltă, care au fost aduse la Grădina Zoologică de cetățenii grijulii. Echipele de la IES au preluat broaștele și pe parcursul zilei le eliberează în lunca Nistrului”, a scris ministrul pe o rețea de socializare.