Mai mulți locuitori din sudul țării, majoritatea șoferi, au blocat în această dimineață drumul național Chișinău-Giurgiulești. Șoferii au protestat împotriva creșterii de 2,5 ori a amenzilor pentru încălcarea Regulamentului Circulației Rutiere, consecință a creșterii valorii unei unități convenționale de la 20 la 50 de lei. Pe lângă nemulțumirea față de mărirea amenzilor, protestatarii au cerut autorităților să nu permită exploatarea resurselor de gaze naturale din sudul țării, transmite portalul local gagauzinfo.md.
Mai mulți polițiști au supravegheat desfășurarea acțiunilor de protest și au scos plăcuțele de înmatriculare mașinilor de mare tonaj a căror șoferi au blocat circulația.
Participanții la protestul de la Comrat au adoptat o rezoluție prin care cer anularea măririi amenzilor, încetarea acordului de concesionare a dreptului de exploatare a resurselor de gaze din sudul țării și începerea construcției unei șosele de ocolire a orașului Comrat.
Ulterior manifestanții au deblocat drumul spre Giurgiulești. Proteste similare celor de la Comrat au avut loc și la Vulcănești și Ceadîr Lunga.
Sursa: gagauzinfo.md
ivancelgroaznic
Creshterea amenzilor, la veniturile care ekzista, nu este zhustifikata nicikum. Dar, oprirea tentativelor de eksploatare a gazelor este vitala pentru noi totsi. Nu avem nevoie de o tsara sub forma de ruina.ekologica. Vrem o tsara curata , plina de verdeatsa shi cu un mare potentsial de turism ecologic, pentru ca este de unde.