Folosirea și comercializarea veselei de unică folosință va fi interzisă

Utilizarea și comercializarea veselei de unică folosință din plastic va fi interzisă de la 1 ianuarie 2021. Cu votul a 64 de deputați, Parlamentul a votat, în ședința de astăzi, 29 noiembrie, modificarea legislației în acest sens, în lectură finală.

Potrivit proiectului, utilizarea și comercializarea farfuriilor, paharelor, tacâmurilor şi beţişoarelor de unică folosinţă din plastic, cu excepţia celor biodegradabile, va fi interzisă începând cu 1 ianuarie 2021.

Încălcarea acestor prevederi se propune a fi sancţionată cu amendă de la 3 000 la 4 500 de lei pentru persoanele fizice. Persoanelor juridice li se va aplica amendă de la 6 000 la 12 000 de lei sau amendă în mărimea valorii produsului utilizat, dar nu mai puţin de 12 000 de lei.

Potrivit autorilor, obiectele din plastic nereciclabil constituie o sursă de gunoi pentru comunităţi, în timpul arderii emit gaze toxice, pot sufoca sau întrerupe digestia animalelor care le consumă, iar degradarea plasticului are loc între 100 şi 400 de ani. Totodată, ei propun drept alternativă vesela de unică folosinţă produsă din hârtie, faină de porumb, cânepă organică, zaharuri, grâu, sfeclă de zahăr, trestie de zahăr, amidon, resturi din mere sau cele care conţin aditivi biodegradabili.

Anterior, a fost completată legislația națională cu prevederi prin care s-a interzis, începând cu 1 ianuarie 2019, utilizarea și comercializarea pungilor de plastic cu grosimea peretelui mai mare de 50 microni, din anul 2020 – cele de până la 50 de microni, iar din anul 2021 – și cele mai subțiri, până la 15 microni.

 


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *