Fiul lui Filat, obligat să predea aproape 500 de mii de lire, după ce nu a putut demonstra proveniența banilor

Fiul ex-premierului Vlad Filat este forțat de autoritățile de la Londra să predea aproape jumătate de milion de lire sterline, după ce nu a putut demonstra proveniența a 390 000 de lire sterline, bani pe care i-a achitat pentru chiria unui penthouse din Knightsbridge, se arată într-un comunicat al Agenției Naționale pentru Criminalitate din Marea Britanie (NCA).

Potrivit instituției, comenzile de înghețare a celor trei conturi deținute la HSBC (The Hongkong and Shanghai Banking Corporation) de Vlad Luca Filat, în vârstă de 22 de ani, s-au efectuat în luna mai 2018 – în conformitate cu noile dispoziții de confiscare, introduse de Legea Financiară Penală din 2017 – după ce anchetatorii financiari ai NCA au bănuit că fondurile provin din activitatea ilegală a tatălui său, Vladimir Filat, ex-premier al R. Moldova.

În lipsa veniturilor înregistrate în Marea Britanie, datele HSBC au arătat că toate conturile și cheltuielile zilnice ale lui Vlad Luca Filat au fost finanțate din depozite de la companii din străinătate, cu sediul în principal în Turcia și Insulele Cayman.

După ce s-a mutat la Londra în iulie 2016 pentru a-și începe studiile, Vlad Luca Filat a dus un stil de viață extravagant, cheltuind sume importante de bani pentru bunuri și servicii de lux, inclusiv un Bentley „Bentayga” cumpărat cu 200 000 de lire sterline.

Judecătorul Michael Snow de la Judecătoria Magistraților din Londra a dispus confiscarea a 466 321,72 de lire sterline de pe cele trei conturi înghețate ale lui Vlad Luca Filat.

 

Foto: protv.md

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

2 comentarii

  1. Lider Moldovan

    Proveniența banilor? Care poate fi proviniența banilor la un STUDENT? I i-a dat TATA și MAMA. Mai pe scurt, AVOCATUL lui Vlad Filat va mai face ceva bani. Cât despre Vlad Luca Filat, în vârstă de 22 de ani, nu va suferi de foame, acolo la Londra, fiți siguri. Cât despre bani? Sigur, aproape 100%, că toți banii îi vor fi întorși înapoi.

    P.S. Da, tu, Marie, dragă, îl invidiezi? Și eu, dar numai în oarecare măsură!

  2. Academic

    UNDE-S CEI 22 DE ANI AI MEI?

    Poate, că CÂRCOTAȘII se bucură. Eu nu sunt din aia. Chiar mi-i milă de bietul “COPIL” în vârstă de 22 de ani. Eu la 22 de ani eram proaspăt absolvent de USM și-mi căutam gazdă prin Chișinăul anului 1977. M-am “oploșit” în “poiata” răpănoasă a evreului geaghea Buzea de pe strada Armenească, nu departe de cimitirul Central. Mai pe scurt, tânărului Vlad Luca Filat cu Bentley „Bentayga” de 200 000 de lire, cu penthouse din Knightsbridge de 390 000 de lire sterline și cu aproape jumătate de milion de lire sterline în conturi bancare, problemele mele de atunci. Dar, dacă ar fi în viață tatăl meu, desigur, că Nu i-ași reproșa, cum că, vezi tată cum trăiesc tinerii moldoveni la 22 de ani, da eu la 22 de ani, cum trăiam?

    Nu sunt cinic. Sincer îl compătimesc pe “copilul” de 22 de ani Vlad Luca Filat. Tatăl la închisoare, Mama cu grijele și viața ei, trebuie să aibă grijă de noul soț, să-și hrănească la timp “păsărica” și câte nu mai are pe capul ei, “biata” femeie. Cine să-i explice “copilului”, că în general nu-i bine să “foșnești” prea tare cu lirele sterline, dar mai ales când ai tatăl în închisoare, chiar și în oarecare măsură, închis pe nedrept? Nu am nici nici cel mai mic dubiu, că toți banii îi vor fi întorși. Va trebui taică-său să le mai ridice onorariul avocaților și banii vor fi întorși. Statul R.Moldova, capturat de Talpa Iadului de Moldova Plahotniuk, ce-a avut de confiscat, deja a confiscat.

    Despre “gigantul” cu picioare de mămăligă Vlad Filat sunt multe de spus. În primul rând, ca orice cetățean al acestei țări are dreptul la un proces echitabil. “Pornografia” regizată de Talpa Iadului de Moldova Plahotniuk cu proces închis, martori care nu se întâlnise niciodată, nici cu învinuitul Vlad Filat și nici cu denunțătorul Ilan Șor, nu rezistă la nici cea mai mică critică. Și apoi denunțătorul, hoțul Ilan Șor, care a furat din trei bănci moldovenești suma enormă de 40 miliarde de lei (2,9 miliarde de dolari), CE FEL DE CREDIBILITATE POATE AVEA? Faptul, că învinuitul Vlad Filat la rândul lui este o persoană lacomă, fără simțire omenească și destul de îndobitocită, asta este altă zeamă de pește.

Leave a Reply to Lider Moldovan Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *