Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Europarlamentar despre acordarea asistenței financiare…

Europarlamentar despre acordarea asistenței financiare de 100 de milioane de euro pentru R. Moldova: Ajutorul de care vorbim nu reprezintă un cec în alb

Luni, 20 martie, Comisia pentru politică externă a Parlamentului European a dezbătut aprobarea proiectului de decizie a Comisiei Europene privind acordarea de asistență macrofinanciară pentru R. Moldova în valoare de 100 de milioane de euro, sub forma unui grant plafonat la 40 de milioane și a unui împrumut pe termen mediu de maxim 60 de milioane de euro.

În context, vicepreședintele Comisiei pentru Politică Externă, Andi Cristea a punctat:

“Decizia privind punerea la dispoziția Chișinăului a pachetului de asistență macrofinanciară confirmă angajamentul Uniunii Europene de a susține R. Moldova, într-o perioadă în care proiectul european se confruntă cu provocări importante. Ca președinte al Delegației Parlamentului European pentru R. Moldova susțin acest demers. Ajutorul financiar de care vorbim nu reprezintă un cec în alb, este profund condiționat de o serie de transformări pozitive în ceea ce privește respectarea statului de drept, guvernanța sectorului financiar, reforma administrației publice, lupta împotriva corupției, respectarea drepturilor omului. Îndeplinirea acestor aspecte va fi monitorizată de către Serviciul European pentru Acțiune Externă, eliberarea fiecarei tranșe de asistență financiară realizându-se doar cu îndeplinirea condiționalităților.

Andi Cristea gestionează dosarul în cadrul Comisiei pentru politică externă din partea grupului politic S&D. Votul final în Comisie este programat în data de 11 aprilie.