Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Două decese „fără semne de…

Două decese „fără semne de violență” în Penitenciarul Pruncul

Doi deținuți , ambii în vârstă de 51 de ani, din Penitenciarul nr. 16 – Pruncul, au decedat după gratii în ultima săptămână. În ambele cazuri, susține servicul de presă al Departamentului Institițiilor Penitenciare (DIP) din subordinea Ministerului Justiției, persoanele sufereau de maladii, iar pe corpul acestora nu au fost identificate semne de moarte violentă, respectiv, medicii au constatat că este vorba despre moare naturală. Decesurile au avut loc la diferența de două zile.

Un bărbat în vârstă de 51 de ani a decedat la 29 noiembrie, în jurul orei 20.30. Acesta se afla în Penitenciarul nr. 16 din 2 noiembrie curent, fiind diagnosticat cu bronhopatie cronică.

Al doilea deces a avut loc în seara zilei de 1 decembrie, aproximativ la ora 21.00. Bărbatul, la fel în vârstă de 51 de ani, era diagnosticat cu cancer pulmonar.

„Imediat au fost informate organele procuraturii și Avocatul Poporului, iar corpul neînsuflețit a fost transportat la Centrul de Medicină Legală pentru stabilirea cauzei decesului. La moment, administrația penitenciarului întreprinde măsuri pentru căutarea rudelor și informarea acestora despre deces. Departamentul Instituțiilor Penitenciare exprimă condoleanțe rudelor apropiate”, scrie în cele două comunicate de presă publicate de DIP la diferența de o zi.

Penitenciarul nr.16 – Pruncul, situat  în municipiul Chişinău, sect. Buiucani, com. Pruncul, are statut de spital-penitenciar, unde sunt trataţi deţinuţii ce suferă de diverse maladii. Șef al Penitenciarului este colonelul Igor Patrașcu.