Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Doi români au obținut nota…

Doi români au obținut nota maximă la examenele de BAC din Italia

100 din 100 este punctajul pe care l-au obţinut doi români la examenele de BAC din acest an din Italia, scrie agendadiasporei.com.

Cosmin Siea şi Tudor Haja au doar 19 ani şi ne poartă cu mândrie numele peste hotare. Sunt doi dintre cei patru elevi de la şcolilele unde învaţă care au reuşit această performanţă. Cosmin Siea i-a întrecut chiar şi pe colegii italieni, fiind singurul din clasa cu nota maximă la toate probele de la bacalaureat (100/100).

„Eu am luat un rezultat foarte bun – 100/100 şi sunt foarte încântat de el, fiindcă am învăţat tot anul, mai ales în ultima perioadă. În general, elevii se tem de BAC-ul în Italia. În noaptea de dinaintea primei probe abia am reuşit să adorm, din cauza emoţiilor”, a declarat pentru Agenda Diasporei, Cosmin Siea.

Pe Tudor, bacalaureatul l-a ţinut cu sufletul la gură până în ultima zi, când a obţinut votul maxim după ce a primit şi punctele bonus, surprinzându-i pe profesori prin lucrarea sa. „Probele scrise au mers destul de bine. M-am concentrat foarte mult… La început eram singurul străin din clasă, ulterior am devenit un punct de reper pentru ceilalţi”, explică Tudor.

În Italia s-au adaptat perfect. Cosmin a obţinut încă din primul an de studiu în peninsulă premii la compeţitii naţionale şi internaţionale. Anul acesta a reprezentat Emilia-Romagna la olimpiada naţională de Biologie. Despre el, s-a scris şi în presa italiană. „M-am adaptat rapid in Italia, primele două-trei luni au fost mai grele, lunile de aclimatizare. Dar apoi şi rezultatele au devenit excelente. Oricum, încerc să mă întorc cât de des în România şi mă ţin la curent cu tot ceea ce se întâmplă acolo”, a precizat Cosmin.

În schimb, Tudor a devenit „un mic ambasador” pentru cei care se aflau la început de drum pe un tărâm încă necunoscut.
„Am venit în Italia în decembrie 2004. Despre şcoala din România am puţine aminitiri pentru că o începusem cu abia 2-3 luni înainte. Eram singurul străin în clasă, deci nu aveam altă şansă decât să învăţ italiana cât mai repede. Aşa a fost. Am început să mă descurc din ce în ce mai bine şi în anii următori eram eu punctul de reper pentru noii colegi români sau moldoveni”, povestește Tudor.

Cei doi tineri visează la o carieră în medicină. Se pregătesc intens pentru examenul de admitere din septembrie pentru care şi-au fixat ca obiectiv cele mai bune universităţi din Italia.

Autoarea: Cornelia Crîşmaru