Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Doi cetăţeni moldoveni au fost…

Doi cetăţeni moldoveni au fost evacuaţi din Yemen

Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene informează că, în dimineaţa zilei de astăzi, 16 iulie, doi cetățeni ai R. Moldova au fost evacuați din Yemen, împreună cu alţi cetăţeni ruşi, prin intermediul unei curse charter organizată de autorităţile Federaţiei Ruse.

Operaţiunea a fost posibilă datorită eforturilor conjugate ale grupului de lucru din cadrul MAEIE şi Ambasadei R. Moldova la Moscova, care a preluat cetățenii de la aeroport și le-a oferit asistenţa consulară necesară.

Până în prezent, de la declanşarea confruntărilor militare pe teritoriul acestui stat, au fost evacuaţi 26 de cetăţeni moldoveni.

Amintim că la 26 martie curent, Arabia Saudită, cea mai mare putere sunită din Orientul Mijlociu, declanșează operațiuni militare în Yemen, de teama extinderii influenței Iranului (cea mai mare putere siită din regiune) în această țară, prin intermediul rebelilor siiti.

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, conflictul din Yemen s-a soldat cu aproape 2.000 de morţi şi aproximativ 8.000 de răniţi, între care sute de femei şi copii.