• COVID-19

    263 cazuri confirmate 13 cazuri de recuperare 2 decese
  • DOC/ Trei deputați independenți au depus o sesizare la CC cu privire la modificarea sistemului electoral

    DOC/ Trei deputați independenți au depus o sesizare la CC cu privire la modificarea sistemului electoral
    19 aprilie 2019 | 12:03

    Deputații independenți Ion Groza, Alexandr Oleinic și Viorel Melnic solicită Curții Constituționale să se expună asupra faptului dacă este în drept Parlamentul să modifice sistemul electoral la intervale de timp mai mici decât un mandat deplin al legislativului și dacă pot fi organizate alegeri parlamentare anticipate în baza unui alt sistem electoral decât cel folosit la alegerile parlamentare ordinare.

    Cei trei deputați au depus, astăzi, o sesizare la Curtea Constituțională și solicită examinarea acesteia în regim de urgență.

    „Considerăm că în cazul în care un Parlament este ales liber și democratic în baza unui sistem electoral, acest sistem nu poate fi modificat cel puțin în perioada unui mandat deplin al Parlamentului și este inadmisibil să schimbi regulile de joc cu aplicabilitate imediată”, se menționează în sesizarea deputaților.

    Aceștia mai precizează că în cazul în care sunt întrunite condițiile de dizolvare a Parlamentului și sunt organizate alegeri anticipate, aceste alegeri trebuie să se desfășoare în baza aceluiași sistem electoral. Astfel, deputații independenți solicită Curții precizarea următoarelor aspecte:

    1. Este în drept Parlamentul R. Moldova să modifice sistemul electoral la intervale de timp mai mici decât un mandat deplin al legislativului?
    2. Este posibil de a organiza alegeri parlamentare anticipate în baza unui alt sistem electoral decât cel folosit la alegerile parlamentare ordinare?

    „Ne exprimăm dezaprobarea fermă în legătură cu încercările unor partide politice parlamentare de a provoca alegeri anticipate, din cauza incapacității lor de a dialoga și a respecta voința electoratului, care i-au trimis în Parlament să muncească, nu să blocheze activitatea legislativului. Este inadmisibil ca Republica Moldova să fie aruncată acum într-o criză politică, socială și economică, doar pentru că un grup de deputați vor din nou alegeri după ce au fost dezamăgiți de rezultatul obținut pe 24 februarie, de încrederea redusă pe care alegatorii o au în ei”, se arată în declarația deputaților.

    Curtea Constituțională a înregistrat sesizarea deputaților și urmează să o examineze.

    Blocul ACUM a înregistrat anterior la Secretariatul Parlamentului un proiect de lege care vizează revenirea la sistemul electoral proporțional.


    [gs-fb-comments]

    Abonează-te pentru a fi la curent cu toate noutățile!

    Ziarul de Gardă. Singurul ziar de investigații din Republica Moldova. Abonează-te și tu! Abonează-te

    Complexul expozițional Moldexpo va fi transformat în spital pentru persoanele infectate cu COVID- 19

    În cadrul complexului expozițional Moldexpo va fi improvizat un centru unde vor aduși pacienții cu suspecție la COVID-19. Acesta va avea o capacitate de 700 de paturi. Anunțul a fost făcut de prim-ministrul Ion…
    Complexul expozițional Moldexpo va fi transformat în spital pentru persoanele infectate cu COVID- 19

    Ecaterina Litvinschi: înhumarea separată și presiunile post-mortem

    După ce a lucrat aproape 60 de ani în sistemul medical și a fost internată cu COVID-19 fiind în exercițiul funcțiunii, Ecaterina Litvinschi a avut parte de o înmormântare stranie. Rudele s-au pomenit nevoite să…
    Ecaterina Litvinschi: înhumarea separată și presiunile post-mortem

    Precizări de ultima oră: Alte 32 de cazuri confirmate cu COVID- 19. Bilanțul se ridică la 263 de persoane infectate

    În R. Moldova au fost înregistrate încă 32 de cazuri noi de infectare cu COVID- 19. Unul este de import, mai exact – Bulgaria și 31 – locale. Astfel, bilanțul se ridică la 263 de bolnavi. Informația…
    Precizări de ultima oră: Alte 32 de cazuri confirmate cu COVID- 19. Bilanțul se ridică la 263 de persoane infectate

    Patriarhul Kirill a îndemnat credincioșii să se abțină de la vizitarea bisericilor și să se roage de acasă

    Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii, Kirill, a îndemnat credincioșii să se abțină de la vizitarea bisericilor și să se roage acasă, din cauza răspândirii infecției cu coronavirus, anunță RIA Novosti. El a…
    Patriarhul Kirill a îndemnat credincioșii să se abțină de la vizitarea bisericilor și să se roage de acasă

    România: Numărul deceselor din cauza COVID-19 ajunge la 40. Una dintre victime avea 27 de ani

    România înregistrează alte două decese în rândul pacienților diagnosticați cu Covid-19. Este vorba de un bărbat de 71 de ani și o tânără de 27 de ani. Astfel, pentru ziua de 29 martie, Grupul de Comunicare Stra…
    România: Numărul deceselor din cauza COVID-19 ajunge la 40. Una dintre victime avea 27 de ani

    VIDEO/Pe timp de carantină, un agent economic aduna tineri pe rețele de socializare și îi chema să se distreze

    La data de 27 martie, un agent economic, cu sediul în sectorul Botanica din mun. Chișinău, prin intermediul unei rețele de socializare, a adunat tineri și a organizat un eveniment în clubul de noapte pe care îl…
    VIDEO/Pe timp de carantină, un agent economic aduna tineri pe rețele de socializare și îi chema să se distreze