Principală  —  Ştiri  —  Social   —   DOC/ Președintele Curții de Conturi,…

DOC Președintele Curții de Conturi, despre necesitatea procurării celor 5 telefoane Apple

Foto: Facebook/Curtea de Coturi

Curtea de Conturi anunță licitație pentru a procura telefoane mobile de ultimă generație. Licitația în sumă de 80 de mii de lei este deschisă pentru procurarea a cinci telefoane, a căror specificații corespund cu cele ale telefoanelor de model iPhone X.

L-am contactat pe președintele Curții de Conturi pentru a afla cum motivează acesta procurarea unor telefoane atât de performante. Veaceslav Untilă ne-a comunicat că în prezent, Curtea de Conturi automatizează sistemul de monitorizare a activităților de audit.

„Nu e vorba doar de cinci telefoane. E vorba de un complex mult mai avansat. E un sistem automatizat de dirijare a auditului financiar, care va permite lucrul online. Nu le vom utiliza pe post de telefon propriu-zis, dar ca și sistem de monitorizare a activităților auditului. Aceasta e ultima etapă, pentru că deja am avut posibilitatea, cu ajutorul partenerilor europeni, să procurăm tablete, iar activitățile auditului pot fi realizate online”, a declarat președintele Curții de Conturi.

Veaceslav Untilă a mai adăugat că acest concurs a fost organizat pentru a analiza prețurile care vor veni de la ofertanți. După ce va fi desemnat câștigătorul licitației, telefoanele vor fi testate pentru a vedea dacă acestea sunt compatibile și au capacitatea necesară pentru a realiza sarcinile de monitorizare. Telefoanele vor fi utilizate de supervizorii din cinci domenii de audit ale Curții de Conturi.