Principală  —  Ştiri  —  Social   —   (DOC) 20 de milioane de…

(DOC) 20 de milioane de lei pentru a restabili ordinea în Chișinău

În cadrul ședinței din 25 aprilie, Consiliul Municipal Chişinău (CMC) a decis astăzi alocarea surselor financiare pentru lichidarea consecinţelor calamităţilor naturale din 20 – 21 aprilie 2017. În acest sens, Fondul de rezervă a municipiului Chişinău a fost suplinit cu 20 milioane lei.

„Consiliul a dispus întreprinderea unor măsuri suplimentare pentru lichidarea consecinţelor ninsorii de săptămâna trecută. Potrivit deciziei CMC, serviciile municipale vor asigura cu transport şi personal pentru evacuarea crengilor şi a masei lemnoase. Lemnele vor fi repartizate prioritar beneficiarilor de compensaţii pentru încălzirea locuinţelor”, se precizează într-un comunicat al instituției.

Primarul Dorin Chirtoacă a declarat că va solicita Guvernului  susţinerea financiară pentru lichidarea consecinţelor calamităţilor naturale.

În urma ninsorilor abundente din 20-21 aprilie, pe întreg teritoriul țării au fost înregistrate zeci de accidente, iar sute de mașini au fost avariate în urma căderii copacilor sau a crengilor rupte. Mai mult, crengile căzute au blocat străzile, deteriorat acoperișuri și garduri, iar mai multe persoane s-au adresat la spital pentru îngrijiri medicale. O persoană a decedat după ce a călcat pe fire electrice rupte, iar un angajat al școlii primare nr. 90 din Chișinău a fost strivit mortal de un copac aflat în curtea instituției de învățământ. Totodată, sute de localități au rămas fără curent electric.