Principală  —  Ştiri  —  Social   —   De Ziua Drapelului de Stat,…

De Ziua Drapelului de Stat, Nicolae Timofti a „împărțit” distincții

Nicolae Timofti, președintele R. Moldova, a acordat astăzi, 27 aprilie, distincții de stat unui grup de cetățeni.

13082637_1067010173365127_17884283882751488_n„Perioada pe care o traversăm este una deloc ușoară. Ne confruntăm cu provocări de ordin economic, social, politic. Dar şi în aceste circumstanțe nu putem să nu apreciem la justa valoare meritele celor care îşi aduc contribuția la consolidarea statului nostru, la prosperarea lui economică, socială şi spirituală.

Astăzi, în această sală, sunt prezenți și participanți la lichidarea consecințelor avariei de la Centrala Atomoelectrică Cernobâl, care, acum 30 de ani, cu mult curaj, au contribuit la diminuarea efectelor acestei nemiloase calamități.

Numai cu efortul întregii societăți, indiferent de apartenența socială, politică şi etnică a membrilor ei, indiferent de studii şi de vârstă, vom putea asigura dezvoltarea în continuare a societății, ridicarea nivelului de trai al cetățenilor noștri. Consider că numai împreună, valorificând potențialul nostru – fizic, moral şi intelectual, acționând într-o atmosferă de încredere și exigență reciprocă, de înaltă responsabilitate, vom reuși”, a menționat șeful statului.

Lista persoanelor cărora li s-au înmânat distincții de stat:

„Ordinul Republicii”:

Victor Catan – general-maior de poliţie în rezervă
Tudor Căpățină – președinte al Asociaţiei Obşteşti „Uniunea Cernobâl” din Moldova
Ion Midrigan – medic chirurg la Asociaţia Curativ-Sanatorială şi de Recuperare a Cancelariei de Stat
Petru Neamțu – director artistic și prim-dirijor al Orchestrei de Muzică Populară „Folclor”
Dumitru Sofroni  – șef de laborator la Institutul Oncologic;

Ordinul „Credinţă Patriei” clasa I:

Oleg Babin – colonel de poliţie în rezervă
Ştefan Pavlov – colonel de poliție
Victor Țărnă – director al Serviciului de Protecție și Pază de Stat
Ion Țurcan – general-maior de poliție, viceministru al afacerilor interne
Vasile Untu  – participant la conflictul militar (1991-1992);

Ordinul „Credinţă Patriei” clasa III:

Alexandru Banari  – participant la conflictul militar (1991-1992)
Marius Caț – colonel al Serviciului de Protecţie şi Pază de Stat
Mihail Condrea  – preşedinte al Organizaţiei Obşteşti „Cernobîl” din sectorul Rîșcani, municipiul Chișinău
Iurie Erizanu  – maior de poliţie
Corneliu Groza  – colonel de poliţie
Marin Maxian – colonel de poliţie
Sorin Mihai  – colonel al Serviciului de Protecţie şi Pază de Stat
Mihail Oncea  – preşedinte al Organizaţiei Obşteşti „Cernobîl” din municipiul Chișinău
Veaceslav Scurtu  – locotenent-colonel de poliţie;

Ordinul „ Gloria Muncii”:

Ana Bejan  – fostă profesoară, orașul Soroca
Silvia Butucel – membru de onoare al Consiliului de Administrare al Congresului Autorităţilor Locale din Moldova
Eugen Condrea  – preot-paroh al bisericii „Sf. Mare Mucenic Gheorghe” din cadrul Complexului Memorial dedicat victimelor catastrofei de la Cernobîl
Lucia Crețu  – şef al Serviciului Arhivă al Consiliului Raional Soroca
Maria Gorii  – profesoară la Colegiul Politehnic din Chișinău
Iurie Hmarnîi  – preşedinte al Uniunii Naţionale a Veteranilor Războiului din Afganistan din municipiul Bălţi
Vladimir Lisenco  – medic-şef al Centrului de Sănătate Publică, raionul Cahul
Vasile Manalachi  – vicedirector al Institutului de Proiectări pentru Organizarea Teritoriului
Valentin Ţîmbaliuc – consilier al Preşedintelui Republicii Moldova în domeniul juridic şi relaţiilor instituţionale;

Medalia „Meritul Militar”:

Ruslan Malachi – căpitan al Serviciului de Protecţie şi Pază de Stat
Efim Muntean  – locotenent-colonel în rezervă al Serviciului de Informații și Securitate
Natalia Paduca  – locotenent-colonel al Serviciului de Protecţie şi Pază de Stat;

Medalia „Pentru Vitejie”:

Ion Viscun  – participant la conflictul militar (1991-1992);

Medalia „Meritul Civic” :

Oleg Balaban – preşedinte al Organizaţiei Obşteşti „Cernobîl” din raionul Șoldănești
Ludmila Belonoșca  – preşedinte al Organizaţiei Obşteşti „Cernobîl” din raionul Ocnița
Ludmila Cocerva  – şef de secţie la Magazinul Universal Central „Unic” SA
Aurelia Cornețchi – director adjunct al Muzeului Național de Istorie a Moldovei
Afanasie Dimitrov  – conducător de brigadă în Cooperativa Agricolă de Producţie „Glia”, raionul Cantemir
Olimpiada Gribincea  – şef al Serviciului Arhivă al Consiliului Raional Hînceşti
Grigore Grigorescu – jurnalist
Tudor Lupescu – inginer-șef de proiect la Institutul de Proiectări pentru Organizarea Teritoriului
Nicolae Malanciuc  – preşedinte al Organizaţiei Obşteşti „Cernobîl” din raionul Ungheni
Valentin Mînzarari – preşedinte al Organizaţiei Obşteşti „Cernobîl” din raionul Anenii Noi
Vasili Mocan – pedolog-coordonato la Institutul de Proiectări pentru Organizarea Teritoriului
Raisa Perjun  – şef al Serviciului Arhivă al Consiliului Raional Ocniţa
Elena Ploșnița – secretar științific al Muzeului Național de Istorie a Moldovei
Liudmila Prisecărean  – şef al Serviciului Arhivă al UTA Găgăuzia
Natalia Sanduța – ex-director al Magazinului Universal Central „Unic” SA
Efrosinia Scrob  – şef de secţie la Magazinul Universal Central „Unic” SA
Vladimir Sojanschii  – preşedinte al Organizaţiei Obşteşti „Cernobîl” din sectorul Buiucani, municipiul Chișinău
Gero Stuller – atașat al Ministerului Federal pentru Muncă, Afaceri Sociale și Protecția Consumatorului la Ambasada Republicii Austria în R. Moldova;

Titlul onorific „Artist al Poporului”:

Nicolae Rusu – regizor de spectacole muzical-concertistice;

Titlul onorific „Maestru în Artă” :

Timofei Bătrînu – membru al Uniunii Artiştilor Plastici
Mihail Vengher – specialist principal, fotograf al Agenţiei Informaţionale de Presă „Moldpres”;

Titlul onorific „Om Emerit”:

Eugen Pîslaru  – director general al Întreprinderii Mixte Moldo-Belgiene „Sălcuţa”, raionul Căușeni
Ludmila Scalnîi – ex-președinte al Consiliului Republican al Femeilor
Mihail Șleahtițchi – consilier al Președintelui R. Moldova în domeniul culturii, învățămîntului și științei.