De ce Banca Mondială este optimistă în privinţa R. Moldova?

Alex Kremer, Director de țară pentru Moldova, Europa şi Asia Centrală a publicat recent pe blogul Băncii Mondiale un material în care se enumeră motivele pentru care BM crede într-un viitor bun al R. Moldova.

“Primul motiv pentru optimism. Situată la granițele celei mai mari piețe din lume – Uniunea Europeană – și având costuri ale forței de muncă care constituie o mică părticică din media UE, Moldova ar putea fi un magnet de investiții pentru consumatorul european. Zonele economice libere din Moldova demonstrează cât de atractivă poate fi țara pentru investitorii străini, atunci când afacerile sunt protejate de corupție și reglementări excesive. Astfel, în ziua în care cetățenii Moldovei vor obține o economie curată, ei vor constata o creștere explozivă în domenii precum industria ușoară, care va fi însoțită de o cerere sporită pentru forța de muncă și salarii mai mari. Iar creșterea economică mai rapidă va genera un volum sporit de finanțare pentru educație, sănătate și pensii mai decente.

Al doilea motiv pentru optimism. Moldova a depășit cel mai devastator șoc economic cauzat de recesiunea economică din Rusia, precum și seceta din 2015. După un declin de 2 la sută în 2015, previziunea noastră este că creșterea PIB va fi relansată ușor în 2016, până la 0,5 la sută, și va accelera până la 4 la sută în 2017.”

Kremer menţioneză că nu e cazul să ne facem iluzii. „Nu există alte cuvinte care ar descrie mai potrivit recesiunea, seceta și frauda masivă în sectorul bancar, povara căreia o vor resimți generații de moldoveni. Frauda bancară se face parțial responsabilă de deprecierea leului, ratele înalte la dobânzi și creșterea prețurilor.”

Totuşi, opinează Kremer, prosperitatea Moldovei nu este un obiectiv distant. Pentru a-l atinge, e important să remediem situația în sectorul bancar, să avem continuitate în sectoarele sociale, să eliminăm interesele private din instituțiile economice publice, să soluționăm problema aprovizionării țării cu energie electrică, să ajustăm finanțele publice.

Între timp, Banca Mondială, a aprobat cel mai mare proiect din istoria parteneriatului cu Moldova: 80 milioane dolari SUA pentru drumurile rurale. “Următoarele proiecte vor avea drept obiectiv computerizarea serviciului fiscal (un calculator nu poate fi mituit) și vor finanța granturi pentru grupuri de fermieri pentru a-i ajuta să exporte produse moderne în Uniunea Europeană.” a mai adăugat Kremer.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

1 comentariu

  1. Anatolie Mereuta

    Nu ne spune direct de reforme dar spune mult de coruptie si ne da un semnal clar ca BM ne vede cu crestere pe 2016,dar noi nu stimpt,ca nici macar buget nu avem,dar ne spune zonele unde sa ne dezvoltam si unde ne pot ajuta cel mai bine in agricultura si in alte domenii pt,a ne usura relatiile bune cu UE,adica ne vad tot pe drum european nu ca politicienii si mancurtii nostri care ne vor independenti,neutri,dar cu bune relatii cu Rusia,dar si cu UE,acest lucru fiind economic imposibil,,,

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *