Principală  —  Blog  —  Diaspora   —   De ce am plecat de…

De ce am plecat de acasă? De ce (NU) voi mai reveni? (4)

Echipa Diaspora-ZdG a lansat o mini-serie în care va povesti despre deciziile membrilor de a pleca din R. Moldova, despre cum a fost adaptarea într-o altă țară, la un alt mediu, cu alți oameni. Totodată, vom vorbi despre ce ne-ar motiva să revenim acasă sau despre ce ne oprește de la această revenire.

Am migrat în Irlanda, la Dublin, acum 15 ani, împreună cu familia. Tata era plecat de doi ani și a decis să migrăm cu toată familia, pentru un viitor mai bun pentru noi, copiii. Am venit aici când aveam 10 ani. De fapt, am crescut în altă țară. Cred că nu poate fi o opțiune reală revenirea cu traiul în Moldova. Mai mulți din familia noastră au migrat aici. Eu mi-am făcut studiile, iar acum muncesc. Deci, chiar cred că nu este o opțiune pentru mine să revin în Moldova.

Cred că sunt foarte mulți moldoveni care se află deja la a doua, la a treia generație de migranți și care se simt acasă în țările care i-au adoptat. E un fenomen natural, care poate fi anticipat. Dar, asta nu înseamnă că acesti cetățeni sunt pierduți, pentru că, în schimb, apare oportunitatea de a dezvolta legături culturale și economice între țări. De exemplu, foarte mulți irlandezi au migrat în America în anii 1800-1900. Acum, mulți americani țin la rădăcinile moștenite și, adesea, spun că sunt o pătrime sau o cincime irlandezi. Acești migranți au reușit să creeze relații puternice între SUA și Irlanda, ceea ce a contribuit la dezvoltarea ambelor state.

Când venisem în Irlanda, părinții aveau mulți prieteni lituanieni. Pe atunci, Lituania intrase în comunitatea europeană și îmi amintesc că părinții spuneau că o să intre și Moldova și atunci, poate, că și la noi, vor fi schimbări. Cel mai mult speram ca prețurile pentru bilete la avion să se reducă. Au trecut 15 ani și mi se pare că Moldova degradează.

Oricum, sunt de părere că dacă ar fi schimbări pozitive, mulți s-ar întoarce. Desigur, e ușor de spus că dacă ar fi posturi de lucru remunerate decent, ne-am întoarce. Dar, problema nu e așa de simplă, iar fenomenul migrației din Moldova, pe de o parte, e un proces care se răsfrânge negativ asupra economiei. Din păcate, și sistemul politic e afectat de corupție. Avem un cerc defectuos. Acum, argumentele de a intra în comunitatea europeană sunt și mai puternice.

Citiți și celelalte texte din această serie:

De ce am plecat de acasă? De ce (NU) voi mai reveni?

De ce am plecat de acasă? De ce (NU) voi mai reveni? (2) 

De ce am plecat de acasă? De ce (NU) voi mai reveni? (3)