Cum motivează Moldpresa faptul că nu a distribuit Ziarul de Gardă în chioșcuri

Astăzi, 4 mai 2017, rețeaua de distribuție Moldpresa nu a distribuit Ziarul de Gardă abonaților și cititorilor. După ce, timp de jumătate de zi, șefii instituției nu au fost de găsit pentru a explica situația, la ora 12.30, Moldpresa ne-a trimis un răspuns. De vină ar fi o „eroare tehnică” în sistemul informațional cauzată de decizia Primăriei Chișinău de a lichida câteva chioșcuri de pe bd. Ștefan cel Mare.

„Cu părere de rău în data de 03 mai 2017, în legătură cu lichidarea mai multor chioșcuri de pe bd. Ștefan cel Mare aI Capitalei, la decizia Primarului General, și excluderea lor din sistemul informațional unic de evidență, a avut loc o eroare tehnică în SI și o parte din tirajul „Ziarului de Gardă” nu a fost distribuit în rețeaua noastră de chioșcuri și unor abonați. Ne asumăm eroarea dată și Vă garantăm că, cel târziu mâine dimineață, 05 mai 2017, restul tirajului va fi repartizat. Ne cerem scuze pentru situația creată și vom depune toate eforturile ca asemenea cazuri să nu se se mai întâmple”, se spune în răspunsul trimis de Moldpresa.

În dimineața zilei de astăzi, 4 mai 2017, mai mulți cititori ai Ziarului de Gardă din Chișinău au semnalat că nu au primit ziarul, fiind abonați. Alți cititori ne-au comunicat că ziarul lipsește din chioșcurile Moldpresa.

Redacția ZdG a contactat tipografia la care se tipărește ziarul și ni s-a confirmat că în seara zilei de miercuri, 3 mai, ediția a fost scoasă din tipar la timp, fiind repartizată distribuitorilor, inclusiv către Moldpresa, cu care redacția are contract. Aproximativ la ora 22.20 Moldpresa avea tirajul ZdG în posesie.

În dimineața acestei zile, solicitați în repetate rânduri, diverși angajați ai Moldopresa au confirmat că ZdG nu a fost distribuit în rețeaua de vânzare, nici transmis abonaților. Angajații au comunicat diferite date și diferite opinii. Unii ziceau că au fost distribuite doar 300 de ziare, alții estimau că în choșcuri au ajuns 223 de ediții ZdG. Angajații au mai reiterat că „suntem oameni mici, nu putem spune adevărul, adresați-vă la șefi”. Unii au admis că a fost o acțiune intenționată. Toate încercările redacției de a vorbi cu conducerea Moldpresa au eșuat.

Până la ora 10.40 redacția a primit zeci de apeluri de la cetățeni că nu a primit ziarul și NICIUN MESAJ OFICIAL de la conducerea distribuitorului cu privire la cauza reală a nedistribuirii ZdG.

Menționăm că, în cazul oricărei situații de forță majoră, Moldpresa ar fi fost obligată să informeze redacția despre apariția problemei. Menționăm că redacția nu a fost sesizată nici în seara zilei de 3 mai, nici pe parcursul nopții, nici în dimineața zilei de 4 mai.

Astăzi, ca și în orice joi, ZdG a inclus în paginile ziarului câteva articole de investigație, care dezvăluie interese ale unor importante persoane din conducerea R. Moldova și ale organelor de control (CNA). Unul dintre articole este AICI.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

1 comentariu

  1. Nico

    Ce cauta acest Filimon in functia de sef Moldpresa daca nu cunoaste esentiale reguli gramaticale?! Mare rusine sa scrii verbele la viitor prin cratima, sa admiti scapari de litere. De explicatiile infantile nici nu mai zic. O spalare pe ochi.

Leave a Reply to Nico Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *