Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Corina Fusu: „Precedenta conducere a…

Corina Fusu: „Precedenta conducere a Educației nu și-a făcut bine treaba”

Directorii și directorii adjuncți ai instituțiilor de învățământ din țară urmează să fie desemnați de către Autoritățile Publice Locale până la 23 septembrie 2015. Declarația a fost făcută de către ministra Educației Corina Fusu în cadrul unei conferințe de presă.

Șefa Educației a menționat că Ministerul a lansat consultări publice în ceea ce privește modificarea Regulamentului de evaluare a candidaților care vor să ocupe funcția de director și director adjunct al instituțiilor educaționale din republică. Totodată, Corina Fusu a criticat fosta conducere a Ministerului Educației, despre care a spus că nu și-a făcut munca până la capăt.

„Metodologia de evaluare a fost aprobată la 23 martie 2015. A fost aprobat regulamentul. A fost suficient timp pentru aplicarea acestuia. Dacă fostul ministru și-ar fi făcut datoria – acesta ar fi fost pus în aplicare. La momentul învestirii noului ministru nu era stabilit regulamentul de evaluare a competențelor candidaților pentru funcția de director și nici nu au fost elaborate testele de evaluare și nu a fost organizat niciun concurs”, a subliniat Corina Fusu.

Totodată, Corina Fusu a menționat că la baza oricărei societăți, stă o educație calificată și doar astfel de educație poate ajuta R. Moldova să-și revină. „Societatea trebuie să înțeleagă că tot ce se face este pentru oameni, dar nu împotriva lor”, a adăugat ministra.

Menționăm că un grup neformal de susținători ai fostei ministre a Educației, Maia Sandu, a venit cu un mesaj în adresa actualei ministre Corina Fusu, cu privire la inițiativa acesteia de modificare a Regulamentului cu privire la organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea funcției de director și director adjunct în instituțiile de învățământ general. Echipa Educația în Moldova încearcă să facă lumină în propunerea de modificare a respectivului regulament.

Într-un mesaj postat pe pagina de facebook, aceștia explică cum funcționează actualul mecanism de numire a capilor instituțiilor de învățământ. Astfel, un candidat care aspiră la funcția de conducere trebuie să susțină, pentru început, o testare la calculator. Testul conține în jur de 30 de întrebări specifice domeniului în care activează un director, selectate aleatoriu de către un soft informatic. Ulterior, în funcție de răspunsurile oferite, softul stabilește dacă persoana a obținut sau nu numărul minim de puncte pentru a i se acorda certificatul.
Cu acest certificat, alături de alte documente, candidatul merge în fața comisiei de concurs instituite de Direcția municipală/raională de învățământ. Comisia de concurs, în urma interviului, selectează învingătorul din lista celor care dețin certificate și-l propune spre numire Direcției de învățământ. Direcția emite ordinul de numire. Din acest mecanism, se propune eliminarea testului la calculator, rămânând doar proba interviului.