Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Copiii care „s-au odihnit” la…

Copiii care „s-au odihnit” la tabăra Trandafir își continuă vacanța

Copiii care au mers la tabăra „Trandafir” la începutul lunii august și au fost nevoiți să își întrerupă vacanța din cauza scandalului care s-a iscat în jurul acestei tabere, se odihnesc la o altă instituție, de această dată la Criuleni. Valentina Tonu, șefa Direcției învățământ Hâncești, a declarat pentru ZdG că au fost procurate foi de odihnă la tabăra „Slobozia-Dușca”, iar un schimb de copii deja se odihnesc acolo.

Totuși, nu toți copiii au acceptat să își continue vacanța, astfel încât doar 75 de minori au plecat la Criuleni pentru a se odihni. Potrivit Valentinei Tonu, Direcția învățământ Hâncești a reziliat contractul cu „Dovi Grup”, agentul economic care administra „tabăra groazei” de la Vadul lui Vodă.

„Prima tură deja a plecat, dar nu toți copii au dorit. De marți vor pleca și alți copii. Acum ne-am asumat să procurăm circa 400 de foi de care trebuia să beneficiem la tabăra Trandafir”, a menționat Valentina Tonu.

Șefa direcției învățământ Hâncești ne-a asigurat că la tabăra de la Criuleni au fost întreprinse verificări și că nu există probleme: „Sigur că am mers. Noi am avut mai multe schimburi acolo. E una dintre taberele de la care am mai achiziționat foi de odihnă. Copiilor le place”.

Tabăra „Trandafir” și-a sistat activitatea după ce 13 copii, cu vârstele cuprinse între 11 și 15 ani, au fost agresați fizic de educatorii taberei, care erau minori și ar fi consumat anterior băuturi alcoolice. Incidentul a avut loc pe 7 august,  iar Poliția Capitalei și Procuratura au inițiat un proces penal pentru tortură în privința celor doi adolescenți, care sunt cercetați în stare de libertate pentru că sunt minori.

Conform datelor de la Agenției Achiziții Publice, Direcția învățământ Hâncești, raion de unde sunt cei 13 copii care au fost maltratați, a plătit 592 de mii de lei pentru ca minorii din regiune să beneficieze de odihnă în tabăra „Trandafir”.