Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Concert de caritate „Dăruiește Lumină”

Concert de caritate „Dăruiește Lumină”

Campania „Dăruiește Lumină” organizează la 27 martie, ora 15:00, în incinta Colegiului de Muzică „Ștefan Neaga”, un concert de caritate, care vrea să ajute o familie trecută prin multe încercări și greutăți ale vieții.

„Familia Tacu are nevoie de ajutorul nostru. Mama copiilor este nevăzătoare, la fel și un băiat al ei de 11 ani, iar băiatul de 15 ani (tutelat) are probleme cu coloana vertebrală și vedere slabă. Fiți alături de noi în această campanie și hai să încercăm să dăruim o rază de lumină în casa acestei familii”, susțin organizatorii acestei acțiuni de caritate.

Campania ,,Dăruiește Lumină” vine cu un Spectacol de Caritate și un program deosebit, cu muzică, dans, piesă de teatru și un târg caritabil la care vor fi puse în vânzare lucrări handmade.

Biletul de intrare – 30lei.